Cuplu: Ce se întâmplă când vă mutaţi cu socrii

De Libertatea pentru femei pe

Dacă până acum ați locuit singuri, dar urmează să vă mutați cu socrii, sigur nu vă este ușor. Oricare ar fi motivele pentru care faceți mutarea, adaptarea la traiul împreună poate să fie destul de dificilă.
Pentru început, ai putea să te concentrezi și pe avantajele pe care o astfel de situație le aduce. Probabil că veți împărți treburile casnice. Nu vei mai fi nevoită să cauți bonă pentru copil sau să faci diverse artificii ca să ajungi să îl iei la timp de la grădiniță sau de la școală. Sigur, există și dezavantaje, dar totul depinde de cât de toleranți și împăciuitori puteți fi.
Relaţii: „Soacra vrea să ne despartă!”

Așteaptă-te și la lucruri mai puțin plăcute

„Un astfel de moment este delicat și sunt greu de luat în calcul complicațiile care pot apărea”, spune psihologul Cristina Ion-Rădulescu, adăugând: „În cazul în care sunt motive suficient de puternice și altă soluție nu mai există, e clar că vor urma și episoade mai puțin plăcute, pentru că de la o intimitate totală, veți trece la mai puțină libertate, la trai în comun, la împărțirea bucătăriei și chiar a băii etc.” Toate aceste „mici” amănunte pot duce la conflicte, dar, atenționează psihologul, ar fi bine ca toți să dați dovadă de rezistență la stres și cât mai multă flexibilitate.

Impune limite

Este bine să impuneți anumite limite. Probabil că e de la sine înțeles că nu vor intra peste voi în cameră, dar poate nu v-ar conveni să facă asta nici în lipsa voastră. Nu doar tinerii căsătoriți au nevoie de intimitate. Alegeți cel puțin o seară pe săptămână în care să fiți doar voi doi, fie că stați la voi în cameră, fie că ieșiți în oraș.

Stai departe de conflicte

Este bine să eviți pe cât posibil certurile. Chiar dacă, de exemplu, s-ar isca vreun conflict între socru și soțul tău, de exemplu, nu te lăsa tentată să ții partea bărbatului tău. Tot așa, dacă voi doi aveți o dispută, faceți asta în intimitate și nu îi implicați și pe ei. Dacă sunt lucruri care te nemulțumesc la socrii, nu le spune pe toate. Alege unul sau două mai importante pentru tine și discută despre ele. Altele, care nu sunt atât de însemnate, lasă-le deoparte și fă-te că nu le-ai văzut. Ține minte că este doar temporar și fă în așa fel încât șederea voastră acolo să fie și pentru voi, dar și pentru ei, un beneficiu. Acest lucru va fi suficient ca să vă înțelegeți bine, după ce va trece perioada de acomodare.
Portretul soacrei ideale

STABILIȚI ÎMPREUNĂ REGULILE DE CONVIEȚUIRE

Înainte de a vă muta, stați toți patru de vorbă și discutați deschis care sunt motivele pentru care trebuie să faceți pasul acesta. Dacă este vorba de impas financiar, asumați-vă acest eșec, astfel încât să preîntâmpinați eventualele reproșuri. Sabiliți concret cum se vor împărți cheltuielile, cine gătește și cine face piața. Dacă nu sunt clar fixate, toate aceste aspecte ar putea genera certuri. Decideți, în măsura în care puteți, perioada în care veți locui acolo. Oricum, ceea ce este mai important pe toată durata conviețuirii cu ei este ca toți să dați dovadă de toleranță.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Lady Gaga şi Bradley Cooper au o relație ascunsă? Ce spune Mel B despre cei doi

Lady Gaga şi Bradley Cooper au o relație ascunsă? Ce spune Mel B despre cei doi