Ce boală ascunde pofta de ciocolată

De Consuela Stratulat, pe
Ciocolata este delicioasă, așa că nu ne mirăm dacă simți nevoia să o mănânci constant. Această poftă poate, însă, să ascundă și o afecțiune serioasă. Află despre ce este vorba.

Multe femei simt nevoia să mănânce ciocolată mai ales atunci când sunt la menstruație. Chiar dacă este o poftă firească, uneori poate ascunde o lipsă de magneziu. Nu te gândi că tu ai suficient din acest mineral, pentru că nu ai simptome. Dacă mănânci multe alimente procesate, sunt șanse mari să ai această problemă de sănătate. Chiar și oamenii care consumă multe fructe și legume pot avea lipsă de magneziu, pentru că aceste alimente au foarte multe pesticide care absorb nutrienții importanți.
Când te stresezi, nivelul de magneziu scade, când mănânci prea multe dulciuri, organismul folosește mai mult magneziu, pentru a-l procesa, potrivit theheartysoul.com. Antibioticele, anticoncepționalele și multe alte medicamente au același efect, așa că sunt mari șanse să ai nevoie de suplimente cu magneziu.

De unde poți lua magneziu

Ciocolata are foarte mult magneziu, iar dacă simți nevoia să o consumi constant, este posibil să ai nevoie de acest mineral. Ciocolata este, de altfel, una dintre cele mai bogate surse de magneziu, 30 de grame având aproximativ 41 de mg de magneziu. Dacă simți că ai nevoie de acest nutrient, mai poți include în alimentație legumele cu frunze verzi, semințele, mai ales cele de dovleac si de in, nucile, fasolea, peștele și bananele. Smochinele, căpșunii, grepfrutul sau avocado au, de asemenea, mult magneziu.

Semne că ai lipsă de magneziu

Dacă observi că ai o stare de slăbiciune, ai crampe musculare sau ești anxioasă, s-ar putea să ai lipsă de magneziu. Hipertensiunea arterială, problemele de memorie, confuzia și dificultățile de înghițire sunt, de asemenea, semne că ai nevoie de acest nutrient.

Magneziul este un mineral foarte important pentru structura oaselor, dar și pentru sănătatea inimii. Numeroase studii au arătat că, dacă se găsește în cantități mici în organism, pot apărea osteoporoză, hipertensiune, depuneri pe artere, boli de inimă, diabet sau accident vascular.

Sursa foto: Shutterstock.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro