Sonia Argint-Ionescu: „Sportul face parte din stilul meu de viață“

De Carmen Ghibuțiu, pe Ultimul update Vineri, 29 aprilie 2022, 14:55
Ritual de frumusețe

Sonia Argint-Ionescu preferă machiajul natural atât pentru zi, cât și pentru seară, face mult sport, cel puțin o dată la două zile, iar răsfățul suprem în materie de beauty ar fi un masaj zilnic, timp de câteva ore. (Foto: FotografulTAU)

Zilnic am grijă să respect acei pași celebri și simpli, dar atât de eficienți dacă sunt făcuți cu consecvență: demachiere, hidratare și factor de protecție. Și, lunar, un tratament de hidratare și luminozitate, care include masajul facial. Restul sunt detalii.

Produse de make-up preferate

Blush-ul, mascara și, eventual, un fond de ten fluid pentru luminozitate. Sunt  mulțumită de felul în care arăt fără machiaj, probabil din acest motiv îl utilizez foarte rar pe parcursul zilei. Dar, fiind mai palidă, blush-ul este cel la care nu renunț, pentru că îmi dă fix acea pată de culoare delicată și  prospețime.

Machiaj natural

Atât pentru zi, cât și pentru sea­ră, prefer tot timpul un machiaj natural. În mod normal nu vreau ni­mic în plus față de blush și mascara, dar atunci când merg la evenimente trebuie să aplic și fond de ten. Nu de alta, dar așa arată mai bine în poze.

„Bad Hair Day“

După ce dau părul cu șampon us­cat de la Moroccanoil, îl aranjez cu ondulatorul conic, apoi îl perii bine, bine, cu capul în jos, până se transformă într-o coamă leonină.

Truc pentru acasă

Din păcate, nu prea mai am timp de pregătit singură măști, așa că apelez la cele organice, din magazine sau farmacii. Sigurul ingredient pe care l-am mai utilizat în ultimul timp este uleiul de măsline, cu care ung săptămânal părul, seara, înainte de culcare. Dimineața îl spăl și arată senzațional.

Produse favorite

Ador produsele care conferă luminozitate, fie că vorbim despre creme, fond de ten sau mască. Uite, dacă tot am amintit de măști, mi se par geniale Oxygen Facial de la Dr. Brandt și Radiance de la Apivita. Produsul la care nu aș renunța niciodată este crema de mâini pe bază de argilă de la Cattier.

Homeopatie

În ritualul meu zilnic de frumusețe există și produsele homeopate. Sunt fan homeopatie, iar Arnica de la Boiron nu îmi lipsește niciodată.

În formă

Relația mea cu spor­tul este una de dragoste mare. Ne iubim cu consecvență de vreo 18 ani.  Sportul face parte din stilul meu de viață cu mult înainte ca acesta să fie atât de „la modă“ și amintit ca făcând parte dintr-un „stil de viață sănătos“. Fac multă mișcare. Cel puțin o dată la două zile: alerg, fac yoga, interval training sau antrenamente funcționale. Sportul mă face fericită și optimistă și este un real panaceu în momentele în care caut soluții, sunt supărată sau pur și simplu am o zi în care m-am trezit prost dispusă (da, chiar mi se mai întâmplă ).

„Nu țin diete“

Am renunțat să mai țin diete. Mă frustrează. Așa că mănânc practic tot ce vreau, cu grijă la calitate (de sezon și organic) și cantitate. Porțiile mele sunt micuțe. Și mai mult de un fel de mâncare nu pot termina (de multe ori, nici pe acela complet). Mănânc multe fructe și legume crude, ador peștele și fructele de mare. În general, bucătăria mediteraneeană este pe gustul meu. Carne mănânc destul de rar.

Răsfățul suprem

Cu siguranță aș putea merge zilnic la masaj… timp de câteva ore. Mă relaxează incredibil de mult. Dar este foarte important să comunici la nivel energetic cu terapeutul.

Geanta de plajă

Crema cu protecție SPF 50 este obligatorie! Pentru că sco-pul nostru principal  ar trebui să fie sănătatea. De ani de zile, utilizez gama Piz Buin. Este o marcă specializată în produse pentru protecția solară, de o calitate excepțională. Ca înlocuitor, apelez cu încredere și la dermocosmetice gen La Roche-Posay, Avène sau cremele organice cu factor de protecție Alteya Organics. Sonia scrie despre frumusețe pe blogul ei, soniaargintionescu.ro.

Citește și – Machiaj la + 30 de grade – tips & tricks

Citește și – 5 greseli de machiaj

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!