Mucegai în borcanul cu gem – ce este de făcut. Cât este de periculos

De Adina Zamfir, pe

Nu de puține ori am observat mucegai în borcanul cu gem, mai ales dacă a rămas deschis pe masa din bucătărie zile întregi. Oricât de bine crezi că ai fiert gemul, uneori apare mucegai în borcanul cu gem și nu știi cât de periculos este pentru sănătate.

Brânza cu mucegai este o delicatesă! Costă mult, toată lumea vrea să guste și nu reprezintă niciun pericol pentru sănătate! Și atunci de ce să arunci gemul la care ai muncit atâtea ore, dacă vezi mucegai în borcanul cu gem? Mucegaiul care apare deasupra gemului sau a dulcețurilor este periculos sau nu? Ce îl deosebește de mucegaiul albastru din brânza Roquefort, spre exemplu?

Multe gospodine se întreabă aceste lucruri și dacă observă mucegai în borcanele lor cu dulcețuri aruncă partea mucegăită de la suprafață și continuă să mănânce restul de dulceață sau gem din borcan. Cine a murit de la puțin mucegai, te-ai putea întreba! Și totuși el prezintă niște riscuri.

Ce este mucegaiul din conservele făcute în casă

Mucegaiul galben sau verzui care se dezvoltă în borcanele cu gem, dulceață sau zacuscă este cu totul altceva decât mucegaiul nobil folosit pentru a da gust unor specialități de brânză și…. bineînțeles, este periculos pentru organism.

Mucegaiul este de fapt o ciupercă, iar sporii acestei ciuperci se aflau fie pe fructe, fie pe capacul borcanului, fie chiar în borcan, dacă nu a fost sterilizat corect înainte de a fi umplut cu gem.

Ciupercile iubesc spațiile închise, întunecoase și umede. Așa cum mucegaiul se dezvoltă cu ușurință în bucătărie sau în baie, unde este umiditate mare pe timpul iernii, la fel de bine se dezvoltă în borcanele cu alimente precum zacusca, bulionul, gemurile sau dulceața.

Trebuie să știi că, în momentul în care observi petele de mucegai, ciuperca respectivă și-a întins deja filamentele în conținutul borcanului și a dezvoltat spori care conțin toxine otrăvitoare.

De aceea, cu cât este mai mult mucegai în borcanul cu gem, cu atât conținutul acestuia este infestat cu microspori toxici și este periculos pentru consum.

De ce apare mucegai în borcanul cu gem

Apariția petelor de mucegai poate avea mai multe cauze, dar toate sunt cumva legate de igiena și curățenia din bucătăria ta.

  • Ai folosit pentru gem fructe care aveau deja mici pete de mucegai, dar ai crezut că îl vei distruge prin fierbere;
  • Nu ai spălat suficient de bine fructele;
  • Nu ai spălat și igienizat suficient de bine borcanele pentru gem; acestea trebuie spălate temeinic cu o soluție de apă și detergent de vase și apoi sterilizate în apă clocotită înainte de a fi umplute;
  • Ai refolosit capace mai vechi care păreau intacte, dar acestea nu s-au lipit perfect pe marginea borcanului și a pătruns aer, care favorizează microsporii de mucegai;
  • Nu ai sterilizat borcanele la bain-marie după ce le-ai umplut cu gem și le-ai pus capacele; sterilizarea la bain-marie se face dând în clocot borcanele umplute pentru 15 minute;
  • Nu ai respectat concentrația de zahăr necesară pentru cantitatea de fructe folosită; ține cont de faptul că zahărul este un bun conservant, iar un sirop de zahăr dens nu permite dezvoltarea ciupercilor și mucegaiului;
  • Nu ai fiert suficient de bine gemul sau dulceața; când este bine fiert gemul, el capătă o consistență cremoasă, iar siropul de zahăr se întărește imediat când faci testul cu picătura;
  • Ai depozitat borcanele cu gem, bulion sau zacuscă într-o cămară sau pivniță cu igrasie și multă umezeală;
  • Ai uitat borcanul de gem deschis în bucătărie sau în frigider, unde este umiditate ridicată;
  • Capacele nu au fost bine strânse pe gura borcanelor cu gem.

Cât de periculos este mucegaiul din conserve

Sterilizarea borcanelor cu gem sau bulion este foarte importantă pentru a menține conținutul curat și bun pentru consum. Orice mucegai în borcanul cu gem sau cu bulion este periculos.

Microsporii toxici pe care îi eliberează mucegaiul ajung rapid în căile respiratorii când deschizi capacul, apoi în plămâni. Dacă îi inhalezi sau îi consumi, riscurile sunt destul de mari. Sunt ciuperci care provoacă diaree, greață și vărsături, dar și mai grav este că unele ciuperci atacă plămânii. Simptomele apar în timp, iar boala este greu de vindecat.

Foarte periculoase sunt toxinele acestor mucegaiuri care atacă și ficatul, stomacul sau rinichii. Copiii sunt mult mai sensibili, sistemul lor imunitar fiind mult mai slab în fața acestor otrăvuri. Niciodată nu oferi unui copil alimente mucegăite, chiar dacă tai partea mucegăită și ți se pare că restul poate fi consumat în siguranță.

Foarte otrăvitor este mucegaiul galben Aspergillus Flavus, care apare pe alimentele ținute în condiții precare de igienă. El atacă plămânii și poate favoriza apariția cancerului sau a necrozelor.

Cum poți preveni apariția mucegaiului

Mucegai în borcanul cu gem – ce este de făcut. Cât este de periculos

Igiena strictă este foarte importantă când pregătești conservele și gemurile pentru iarnă. Nu te baza doar pe rolul condimentelor să te ajute. Sarea și zahărul sunt buni conservanți, dar nu combat în totalitate mucegaiul. Așadar, iată câteva reguli pe care trebuie să le respecți când faci gem și dulceață:

  • Alege doar fructe perfect sănătoase, fără pete și mucegai;
  • Spală bine fructele de mai multe ori cu apă și lasă-le cel puțin 15 minute într-un bol cu apă și oțet, pentru a distruge cât mai mulți microbi;
  • Fierbe bine gemurile, la foc mic, să fie bine pătrunse fructele și siropul bine legat;
  • Folosește cantitatea de zahăr recomandată în rețetă, deoarece acesta poate preveni apariția mucegaiului;
  • Sterilizează borcanele din timp în apă clocotită sau igienizează-le în apă cu clor, apoi spală-le foarte bine cu apă fierbinte;
  • Folosește capace noi; nu refolosi niciodată capacele, chiar dacă nu par deteriorate, deoarece guma din interior nu se mai lipește perfect pe marginea borcanelor;
  • Sterilizează borcanele la bain-marie după ce le-ai umplut și le-ai capsat capacele;
  • Învelește borcanele în pături groase după ce ai pus gemul fierbinte în ele, astfel încât conținutul să se răcească foarte încet și să se creeze un vid sub capace care previne apariția mucegaiului;
  • Păstrează borcanele în spații bine aerisite, curate și uscate.

Ce presupune sterilizarea la bain-marie

Bain-Marie provine din limba franceză și înseamnă baia Mariei (în traducere liberă). Termenul înseamnă un mod de a fierbe la aburi un produs alimentar, încet, ca să nu se prindă, pentru o coagulare lentă. Această modalitate de preparare are avantajul de a preveni transferul de caldură prea brusc și, prin urmare, distrugerea unor preparate.

Tehnica bain-marie este folosită adesea la topirea ciocolatei pentru glazuri, la coagularea cremelor fine pe bază de ou, la prepararea de sosuri albe fără ca acestea să se taie ori să se prindă de cratiță.

Această tehnică este indicată și pentru sterilizarea borcanelor cu gemuri, dulceață, zacuscă, murături sau compot. Borcanele se pun într-o oală încăpătoare și se așază între ele câteva prosoape din bumbac sau ziare, astfel încât să nu se ciocnească între ele și să se spargă. Deasupra borcanelor se pune un prosop de bucătărie mai mare, care poate acoperi toate borcanele.

Se toarnă apă călduță până la 3/4 din înălțimea borcanelor. Nu este nevoie să torni apă până la capace! Apoi se pune oala pe foc sau în cuptor și se lasă să fiarbă ușor, la foc mocnit, cel puțin 40 – 50 de minute. După aproape o oră, conținutul borcanelor începe să fiarbă și se mai lasă 20 – 30 de minute să fiarbă ușor, în funcție și de indicațiile din rețetă sau de conținutul borcanelor.

Se oprește focul, se pune oala pe un tocător de lemn cu mare grijă să nu te arzi și fără să ridici prosopul de deasupra, și se acoperă cu o pătură groasă.

Se lasă borcanele să se răcească treptat până a doua zi. De cele mai multe ori este nevoie de șase ore să se răcească conținutul borcanelor și este important să se răcească treptat. Prin această metodă, gemul sau zacusca, bulionul sau dulceața vor rezista până la 2 – 3 ani în cămară, iar riscul să apară mucegai în borcanul cu gem este foarte mic.     

Mai poți consuma gemul dacă a mucegăit?

Și da, și nu. Depinde de cantitatea de mucegai.

Dacă observi doar o pată mică de mucegai, poți îndepărta cu grijă cel puțin două degete din conținutul borcanului. Datorită siropului dens cu mult zahăr, mucegaiul nu pătrunde de la bun început spre interiorul borcanului. Restul de gem poate să nu fie atins de ciupercă. Pentru a fi sigură, poți turna restul de gem sau dulceață într-o cratiță mică pentru a le fierbe în câteva clocote. Apoi poate fi pus într-un borcan bine spălat și igienizat și ulterior sterilizat.

În cazul în care petele de mucegai sunt mari și bine dezvoltate în borcan, nu mai consuma gemul. Ciuperca a pătruns deja în profunzime, iar gemul este periculos pentru sănătate. In plus, poate avea si un gust neplacut. În aceste condiții nu mai poți salva conținutul borcanului. Tot ce poți face este să îl arunci.

Cu atât mai periculoase sunt borcanele cu gem mucegăit din comerț. Dacă observi mucegai, nu le mai deschide și nu încerca să salvezi conținutul. În comerț sunt borcane cu gem care stau pe rafturile magazinelor de doi, trei ani. Nu se știe cât de dezvoltat este mucegaiul și cât de periculos este. Nu încerca nici să fierbi gemul sau dulceața pentru a distruge ciuperca. Este mai sigur să le arunci!

sursa foto: ProfiMedia Images

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter