David Popovici, campionul mondial și european la înot, care a uimit o lume întreagă cu performanțele sale sportive, a făcut un gest impresionant pentru a o ajuta pe Florentina Filipovici, fostă vicecampioană mondială la canotaj juniori.
David Popovici își donează casca şi ochelarii cu care a câştigat cele două medalii de aur la Campionatul Mondial de Natație de la Budapesta de anul acesta. Banii vor fi folosiți în campania inițiată pentru ajutorarea Florentinei Filipovici, care are nevoie de o casă. Fosta sportivă, în vârstă de 28 de ani, se luptă cu o boală grea și își crește singură cei trei copii: o fetiță de 7 ani și doi băieți de 3 și 5 ani.
Pentru că am învățat în toți acești ani cât de important e să ai oameni alături, să fii sprijinit atunci când ai mai mare nevoie, simt că trebuie să fiu alături de Florentina. Ea are nevoie de o casă, pentru ca fetița și băiețeii ei să poată să crească în liniște și în siguranță, a mărturisit David Popivici pentru Fundația Hope and Homes for Children, care a demarat campania.
Pe rețelele de socializare, sportivul și-a îndemnat susținătorii să doneze pentru acțiunea caritabilă pe care o susține.
Dacă pot ajută, nu stau niciodată pe gânduri. Iar dacă echipamentul cu care am concurat la Mondiale poate aduce bucurie, siguranţă şi puţîn bine, îl donez cu toată inima. Pentru a fi cât mai mulţi cei care ajută un fost sportiv de performanţă aflat într-o situaţie de viaţă dificilă, vă invit pe voi, cei care mă susţineţi şi spuneţi că îmi sunteţi aproape, ca în aceste 2 zile să faceţi o donaţie de minim 25 de lei pentru căsuţa Florentinei, a scris sportivul pe rețelele de socializare.
Cei care donează până la finalul campaniei, 26 august 2022, vor fi înscriși automat la tragerea la sorți ce va avea loc până cel târziu la data de 2 septembrie 2022.