Sunt atât de gustoşi şi de cărnoşi încât pot fi mâncaţi şi simpli. Incluşi în mâncăruri sunt însă cu adevărat speciali. Gogoşarii sunt legumele-vedetă ale acestei perioade şi merită să profiţi din plin de savoarea lor, mai ales că îndulcesc orice preparat.
Ingrediente: trei cartofi, doi gogoşari, trei cepe, trei roşii, 500 g de pulpă de vită, sare, piper, trei linguri de ulei, câteva frunze de busuioc, apă.
Mod de preparare: se curăţă ceapa, gogoşarii şi cartofii. Se decojesc roşiile şi se mărunţesc, apoi se taie ceapa solzişori, gogoşarii se feliază, iar cartofii se taie în patru sau în şase, în funcţie de dimensiuni. Carnea se taie bucăţele şi se căleşte puţin în uleiul încins, într-o cratiţă acoperită, apoi se pun ceapa şi gogoşarii, adăugând din când în când câte puţină apă, ca să se înăbuşe. Se adaugă apoi două căni de apă şi se lasă să fiarbă 30 de minute, după care se pun şi cartofii şi se acoperă cu totul cu apă. După 20 de minute se adaugă roşiile, sarea, piperul şi se mai fierbe totul încă 10 minute. Se serveşte cu busuioc proaspăt.
Află celelalte reţete de pe site-ul Libertatea.ro!
Încercați și aceste rețete de gogosari in otet.
Dacă ești topit după murături, avem și rețeta de gogoșari în bulion!
Ultima modificare octombrie 16, 2020 11:04 am