Cum arată supermodelul de 130 kilograme

De Andreea Catrina, pe Ultimul update Vineri, 10 iulie 2015, 15:06
Într-o lume în care măsurile feminine considerate ideale sunt 90-60-90, americanca Tess Holliday (30), care cântărește nu mai puțin de 130 kilograme, a reușit să devină primul supermodel XXL care a apărut în celebra revistă Vogue.

Când îi vezi fața pentru prima oară, nu îți dai seama neapărat de dimensiunile corpului ei.  Tess Holliday este o femeie frumoasă, iar cei aproape 1 milion de fani pe care îi are pe Instagram confirmă zi de zi acest lucru. Totuși, la cele 130 kilograme pe care le are, Tess a depășit de mult pragul obezității. Dar pentru că și-a dorit dintotdeauna să devină model, în 2011 a încercat să facă acest pas în carieră și… i-a reușit.

De atunci și până în prezent, Tess a apărut în numeroase campanii publicitare de modă și beauty, pentru branduri celebre, și a fost inclusă de Vogue Italia într-un top 10 al celor mai frumoase modele XXL din lume. Mai mult decât atât, publicații importante din întreaga lume au avut-o pe coperțile lor.

Adeptă a stilului retro, Tess se declară fericită cu cariera ei și spune în mai toate interviurile pe care le acordă că nu a încercat niciodată să slăbească, pentru că se simte bine în corpul ei.

Și da, se pare că acest lucru este cât se poate de adevărat, mai ales că, recent, Tess a apărut chiar și într-o campanie la costume de baie.

Foto: Hepta, Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton