Adela Popescu a povestit în mediul online cum arată serile în familia ei, când iau cina acasă.
Actrița, în vârstă de 36 de ani și soțul ei Radu Vâlcan (46 de ani) sunt căsătoriți de opt ani și împreună au trei băieți – Alexandru (6 ani), Andrei (4 ani) și Adrian (2 ani).
Viața cu trei copii implică multe sacrificii din partea parinților, multă atenție acordată celor mici și mult timp investit în îngrijirea lor. Dar Adela și Radu sunt genul de parteneri care găsesc mereu un pic de timp doar pentru ei doi. După ce se ocupă de toate nevoile copiilor, evident.
Așa se face că în unele momente, Adela recurge la anumite trucuri pentru a se asigura că băieții sunt liniștiți, pentru ca mai apoi, ea și Radu să se poată bucura de o cină în doi, fără agitație suplimentară.
Actrița a povestit în mediul online că sunt zile în care iau cina separat de băieți, pentru a se putea bucura de un strop de intimitate și liniște cu soțul ei. Adela spune că le dă copiilor să mănânce mai devreme, iar abia apoi se bucură și ei de o cină în doi, ca la carte.
”Cel mai mult ne place să mâncăm acasă, pe terasă. Sunt zile în care suntem egoiști și le dăm copiilor să mănânce înainte că să stea liniștiți că să mâncăm și noi liniștiți. Cum a fost în seara asta. Ei au mâncat ciorbă de perișoare și au mai ciugulit pe lângă pâine, avocado, brânză, anșoa. Adulții, în speță, eu și Radu, creveți cu unt, usturoi și pătrunjel, cartofi dulci la cuptor și salată.”
“Da, uneori, asta e ierarhia în familia noastră. Și vouă vi se întâmplă uneori să “dosiți” câte ceva numai pentru voi, oamenii mari?” – a transmis Adela Popescu, pe Instagram.