Jador a făcut un anunț cu care și-a șocat fanii. În vârstă de 28 de ani, cântărețul de manele a transmis în mediul online că se retrage din muzică din cauza problemelor de sănătate serioase pe care le are.
În dreptul unor fotografii în care apare pe patul de spital, cu perfuzii în braț, Jador a postat un mesaj prin care și-a anunțat fanii că la sfârșitul acestui an va lansa ultima piesă.
Artistul nu a specificat de ce suferă, dar pare a fi ceva grav, deoarece spune în mesajul său că speră “ca bunul Dumnezeu să îl mai țină în viață”
„Vă anunț cu părere de rău că, cariera mea se încheie aici! 2023. Voi scoate piesele pe care le-am pregătit pentru voi anul acesta și care sunt deja pregătite pentru jadorasii mei!
Ultima piesa vă fi în luna Decembrie.”
“Împreuna cu managerul meu și toată echipa am descis că sănătatea mea e mai importantă! Anul ăsta, cât ne mai rămâne, sper ca Dumnezeu să mă țină în viață și să mai pot merge măcar la câteva concerte!”
„În cazul în care nu o să mai fiu, vă dau vouă fanilor mei muzica gratis! Vă iubesc și sper să nu vă supere acest mesaj aveți grija de sănătatea voastră!” – este mesajul postat pe rețelele de socializare.
În urmă cu ceva timp, Jador a vorbit în emisiunea “La Măruță” despre problemele de sănătate ale părinților. Cântărețul a dezvăluit că mama lui a făcut cancer ovarian la trei luni după ce tatăl lui a fist diagnosticat cu cancer la colon. „Eram în facultate și la trei luni după a făcut tata. Dar trebuie să treci cumva peste. Suntem în 2022 și oamenii n-ar trebuie să se mai supere din cauza asta. Medicina a avansat și se rezolvă orice lucru. Am încercat să le țin psihicul sus, dar nu-mi dădeam seama cum. Am renunțat la facultate, la un moment dat, pentru o perioadă de timp” - a spus Jador.