Oana Ioniță a anunțat, în cursul zilei de miercuri, că a decis să divorțeze de soțul ei, Florin Budnaru. Cei doi sunt căsătoriți de 10 ani și au împreună un băiat. Fosta Bebelușă de la Cronica Cârcotașilor mai are o fetiță dintr-o relație anterioară.
Deși Oana și Florin s-au afișat întotdeauan fericiți, se pare că lucrurile nu mai funcționau bine în relația lor de ceva vreme. Dansatoarea a precizat că „diferențele de viziune pe care le avem asupra lucrurilor” sunt cele care au condus la separarea lor.
Oana Ioniță și Florin Budnaru s-au cunoscut în urmă cu 11 ani, iar de atunci au fost de nedespărțit. Au împreună un băiat, Maxim, în vârstă de 9 ani. Dansatoarea a venit în relație împreună cu un copil dintr-o relație anterioară, o fetiță, Isabel, acum în vârstă de 13 ani.
Cei doi se înțelegeau atât de bine încât, la un moment dat, tenorul ar fi dorit să îi dea numele lui și fiicei Oanei.
„Poate reuşim să o adopte Florin până atunci, ceea ce ne dorim amândoi", spunea în 2013 Oana Ioniță.
Născut în 1979, tenorul Florin Budnaru a absolvit Universitatea Națională de Muzică din București, secția Canto clasic, în anul 2003.
Din 2002 a devenit solist al Teatrului de Operetă și Musical Ion Dacian, unde a debutat în opereta Vânzătorul de păsări de Carl Zeller, potrivit Societateamuzicala.ro.
De-a lungul anilor, Florin Budnaru a realizat roluri în operetele Lăsați-mă să cânt! , Silvia, Văduva veselă, Victoria și-al ei husar, Contesa Maritza, Liliacul precum și in musicalurile Broadway – București, Romeo și Julieta, Rebecca (în regia lui Attila Beres, muzica Sylvester Levay), Paris, mon amour (regia Răzvan Ioan Dinca).
Soțul Oanei Ioniță a mai cântat pe scena Teatrului de Operetă și Musical din Budapesta și pe cea a Operei Naționale București si a efectuat turnee în Egipt, Italia și Ucraina.
„Suntem la începutul divorţului. Am luat hotărârea la sfârşitul anului trecut şi vom aştepta să vedem cum se desfăşoară tot procesul. Detaliile vor fi analizate, iar hotărârile le va lua tribunalul. Noi am început divorţul, probabil se va continua cu custodia copilului, apoi traseul pe care îl are în mod normal un divorţ. Noi locuim împreună. Copiii locuiesc cu noi”, a declarat Oana Ioniță pentru Spynews.
Oana Ioniță a anunțat, în cursul zilei de miercuri, că a decis să divorțeze de soțul ei, Florin Budnaru. Cei doi sunt căsătoriți de 10 ani și au împreună un băiat. Fosta Bebelușă de la Cronica Cârcotașilor mai are o fetiță dintr-o relație anterioară.