Connect-R a dezvăluit că urmează să se retragă din muzică pentru a se dedica lucrurilor care îi fac plăcere cu adevărat. Artistul spune că nu mai poate merge atât de des în turnee și că își dorește să călătorească și să scrie cărți.
Invitat în podcastul lui Radu Țibulcă, „Vin de-o poveste”, artistul a vorbit despre planurile sale de viitor, relația cu fosta lui soție, dar și despre cartea pe care urmează să o lanseze.
Connect-R a mărturisit că nu intenționează să mai meragă în turnee și va alege să susșină câteva concerte mai mari pentru că, spune el, „viața nu e doar turneu, apaluze și bani”.
„O să fac un anunț în premieră. Suntem în 2023. În maxim doi ani fratele tău se retrage ușor, ușor. Voi rămâne în studio foarte mult și probabil că o să mai fac câteva concerte mari, vreo 4-5 în niște săli mai mari din țară, din București evident, și cam atât. Viața nu e doar turneu, aplauze și bani. Vreau să mă plimb, vreau să văd lumea asta”, a afirmat Connect-R, pe numele său adevărat Ștefan Mihalache.
Deși au divorțat de mai mulți ani, între Misha și Connect-R există o relație foarte frumoasă. Cei doi nu doar că își cresc fiica împreună, ci continuă să își facă concediile în familie.
„În primul rând, totul se datorează ei. Noi suntem de patru ani, cred că se fac cinci ani, de când suntem divorțați, dar noi toate vacanțele ni le-am făcut împreună. În vacanțe avem aceleași plăceri, aceleași idei de locuri în care să mergem. Aceleași caterinci, ne simțim bine. Dar e meritul ei, ea în primul rând este o doamnă”, a precizat Connect-R.
Connect-R a dezvăluit că urmează să se retragă din muzică pentru a se dedica lucrurilor care îi fac plăcere cu adevărat. Artistul spune că nu mai poate merge atât de des în turnee și că își dorește să călătorească și să scrie cărți.