Faptele lui Nae nu au fost nici uitate și nici iertate, iar odată cu apariția acestui personaj vor fi scoase din nou la suprafață, lucru care va avea consecințe majore în relația dintre personaje. „Nae este un personaj care dorește, din tot sufletul, să-și recupereze viața. O vină de neiertat poate fi uitată și ștearsă cu timpul? Niciodată! Nae își duce în suflet povara unei tragedii. Nu cred că uitarea îl poate ajuta, pentru că Nae nu poate uita. Își va duce zilele mai departe ca pe o pedeapsă pe care o merită!”, mărturisește actorul.
Marian Râlea revine pe sticlă într-un rol memorabil. Actorul îi va da viață fotografului Nae în serialul Lia – Soția soțului meu, de la Antena 1.
Nae este un personaj cheie, care ascunde o poveste cutremurătoare și care va schimba viețile celor din jur.
Lia va trece prin multe încercări, prin situații pe care nici nu mi le puteam imagina și va deveni din ce în ce mai puternică. Veţi vedea o Lia rănită, îngrijorată, susținută de cei dragi, iubită. O femeie care începe să lupte pentru cei pe care îi iubește si care nu renunță. "Viața ei se va schimba complet şi abia aştept ca telespectatorii noştri să vadă ce o aşteaptă!”, a dezvăluit Ana Bodea, interpreta Liei, în vreme ce Ştefan Floroaica, cel care îl aduce pe micile ecrane pe Petru Vornicu spune: „În primul rând vreau să le mulţumesc celor care ne urmăresc. Fără ei, acest serial nu ar exista".
Şi pentru Ioana Blaj, interpreta lui Alice în Lia – Soţia soţului meu, sezonul al doilea se anunţă unul cu adevărat incitant: „Niciun om nu poate trăi fără iubire. Şi dacă nu o are, e dispus să facă orice pentru a o avea. E o tehnică de supravieţuire. În sezonul doi o veţi vedea pe Alice drept victima unei vieţi trăite în minciună, veţi vedea rezultatul unei educaţii nesănătoase…şi al unui model de viaţă nesănătos".
Filmările pentru sezonul doi au început deja, iar actorii din distribuție, care au citit deja ce urmează să se întâmple, mărturisesc că sezonul următor va fi cel puțin la fel de captivant, că povestea va lua o turnură total neașteptată, că personajele vor trece prin evoluții dramatice și că sezonul unu este doar începutul a ceea ce va urma!