Alex Dima este unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști de investigație din România, prin emisiunea sa, „România, te iubesc”, făcând tot posibilul pentru a îndrepta lucrurile care nu merg bine în această țară. Însă, nu mulți știu că Alex are în spate un trecut ca profesor de religie, după ce a făcut nouă ani de Teologie.
Jurnalistul care nu vrea să renunțe la speranța că și în România se poate, Alex Dima, i-a dezvăluit lui Mihai Morar, în cel mai nou episod al podcastului „Fain & Simplu”, care au fost cele mai dure momente în care l-a purtat profesia. România, te iubesc face România bine. Puțin câte puțin. Caz după caz. Deși e departe de a fi ușor.
Alexandru Dima are 46 de ani și o poveste de viață ca scoasă din paginile unei cărți. A studiat Teologia timp de 9 ani și a fost profesor de religie. Dar viața l-a dus pe alt drum și asta tot din cauza sistemului din România. A predat religia timp de un an și spune că este una dintre cele mai dragi amintiri ale sale.
„Pentru mine, anul ăla e pus într-o căsuță și mă gândesc cu mare drag la el. Eram puștan, aveam 20 și un pic de ani, în blugi. Veneau profesoarele și profesorii vechi de acolo din școală și mă întrebau, „Ce faci?” Pe lângă faptul că nu prea înțelegeam care e treaba cu programa, la un moment dat am înțeles că există o programă și trebuie să te ții de ea, dar orele mele erau deschise”, a povestit Alex Dima în podcastul lui Mihai Morar.
Alex Dima a fost nevoit să părăsească învățământul din cauze financiare.
„Am plecat din învățământ din cauza banilor. Eu câștigam pe lună undeva la 70 de dolari. Vreo 200 si ceva de lei. Erau copii prin clase care aveau bani de buzunar cam câștigam eu pe lună. Aici era o bătaie de joc. De aceea la un moment dat m-am oprit și am încercat să găsesc altceva”, a explicat el.
„Mie Dumnezeu mi-a arătat din când în când: „Fraiere, sunt aici!”. La un moment dat era fiica mea mică, nu stăteam deloc bine cu banii și stăteam în fața unui bloc, într-un parc și în timp ce copilul se juca, mă gândeam cât de norocos să fie cineva să dețină un apartament în blocul ăla din față și să vadă parcul. Stăteam cu chirie acolo în zonă, dar cu o chirie și cu o sabie deasupra capului că oricând puteam să plec cu un copil mic de acolo și cu foarte multe bagaje adunate în trei camere și mă gândeam de multe ori la treaba asta. Și eu stăteam și mă gândeam la blocul ăla: mă gândeam cum să faci să locuiești acolo? Unde crezi că stau eu acum? Fix acolo în blocul ăla la care mă uitam. Și de la geamul meu văd parcul”, a povestit Alex Dima.
Alex Dima a ales să își cumpere o bucată de pământ la țară, în locul în care a copilărit, pentru a putea petrece puțin timp cu el însuși.
„La un moment dat simți nevoia de timp pentru tine. La mine la țară încerc să îmi fac timp pentru mine. Mă duc și trag cu praștia. Mi-am luat o bucată de pământ de la niște băbuțe. Nu fac nimic pe ea deocamdată”, a afirmat jurnalistul.