Oana Lis a fost nevoită să cheme salvarea pentru că se simțea rău, iar diagnosticul a uimit-o. Soția lui Viorel Lis a aflat că are pentru a doua oară COVID, așa că a fost nevoită să meargă la spital.
În timpul în care Oana s-a luptat cu boala, vedeta și soțul său au dormit în camere separate și au interacționat foarte puțin.
Vedeta a trecut printr-o perioadă grea și a fost nevoită să poarte o mască în timp ce își hrănea soțul. Cu toate astea, s-a temut pentru sănătatea lui.
Oana a încercat în această perioadă să își protejeze soțul. ”A fost foarte complicat, că noi suntem obișnuiți să stăm împreună, i-am dat mâncare cu mască. A fost un șoc pentru mine, când mi-au zis că am COVID am început să înjur. Nu mi-a venit să cred. La spital era chiar foarte multă lume. A fost un șoc pentru mine”, a mai zis ea.
Oana Lis a trecut de curând și printr-o intervenție chirurgicală după ce a fost diagnosticată cu cancer de piele, așa că se află într-o perioadă vulnerabilă. Vedeta crede că multe dintre boli pot avea o rezolvare dacă sunt diagnosticate la timp.
Oana avea o pată pe piele de doi ani de zile, dar nu i-a dat prea multă importanță. La un moment dat, a simțit, însă, că trebuie să îi acorde mai multe atenție. Acela a fost momentul hotărâtor.
Oana i-a fost aproape lui Viorel în cele mai grele momente,
Oana Lis a fost nevoită să cheme salvarea pentru că se simțea rău, iar diagnosticul a uimit-o. Soția lui Viorel Lis a aflat că are pentru a doua oară COVID, așa că a fost nevoită să meargă la spital.