Rareș Borlea, cunoscut în lumea muzicii drept Raoul, are planuri mari la început de primăvară și vrea să mai dea jos câteva kilograme.
Artistul, în vârstă de 44 de ani, crede că a venit momentul să facă unele modificări legate de aspectul fizic, așadar are de gand ca în perioada următoare să facă unele modificări în ceea ce privește alimentația.
Raoul a vorbit recent despre intenția lui de a da jos câteva kilograme. Artistul a recunoscut că nu fumează și nu are alte vicii, dar singura lui plăcere, pe care nu și-o poate refuza, este mâncarea. Raoul este gurmand și pofticios și spune că nu poate renunța la preparatele preferate.
Cu toate acestea, el își dorește să slăbească. Și vrea să o facă fără diete, restricții alimentare severe sau sport. Raoul are de gând să micșoreze porțiile, fiind de părere că în felul acesta va ajunge la forma fizică mult visată.
”Nu cred în dietă, credem în mâncatul puțin. Știi de ce nu cred? Am ținut diete, dar dieta te ajută să slăbești, dar corpul își cere dreptul la dulcele pe care l-ai privat, la pâinea pe care nu i-ai dat-o, toate chestiile care te îngrașă dacă le consumi în cantități mai mari. Eu cred într-un stil de viață sănătos. Nu cred într-un stil de viață sănătos că eu sunt un gurmand, îmi place să mănânc. Nu beau. nu fumez decât narghilea. Pentru că sunt ardelean și când vine vorba de o felie de pâine cu untură de porc, cu boia și cu ceapă, uit de toate curele de slăbire posibile și imposibile. Iarna asta mi-am dat voie să mănânc tot ce mi-am dorit”, a spus Raoul la Antena Stars.