Prezentatoarea emisiunii Happy Café, difuzată de Happy Channel, ne-a vorbit despre viața cu doi copii, despre piedicile din carieră și ne-a povestit deschis despre neînțelegerile din casa ei.
Când revine Cabral pe micul ecran? Aflăm de la Andreea Ibacka și faptul că partenerul ei nu s-a retras din televiziune, iar informațiile care s-au rostogolit în ultima vreme în online sunt tendențioase.
Andreea Ibacka a vorbit, în cadrul rubricii „Provocarea UNICA”, și despre drama pe care a trăit-o în urmă cu șase ani, când a fost suspectă de cancer la sân.
"Șocul și povara au fost așa de mari încât nu m-am gândit la nimic altceva, la publicitate și așa mai departe. Mi-a fost foarte greu să îmi anunț părinții la vremea respectivă. Bine, era doar o suspiciune, dar o suspiciune destul de mare. Mi-era foarte frică de reacția lor, de șocul pe care l-ar putea suferi și am amânat foarte mult. Cred că le-am spus cu o zi și jumătate înainte de operație, pentru că a existat și o operație care a infirmat suspiciunea. Eu am ajuns de la un control de rutină direct la RMN, mamografie, mai multe investigații, cei mai buni specialiști din țară. Am avut noroc iarăși că am ajuns la persoanele potrivite și la programare de urgență la operație”.
Actrița, împreună cu Cabral și cumnata ei au înființat, în anul 2011, Asociația Zâmbet și Suflet, prin care ajută persoanele cu nevoi. În felul acesta sunt mai aproape de cei aflați la suferință.
Actrița, împreună cu Cabral și cumnata ei au înființat, în anul 2011, Asociația Zâmbet și Suflet, prin care ajută persoanele cu nevoi. În felul acesta sunt mai aproape de cei aflați la suferință.