Andreea Bănică (43 de ani) a făcut o serie de dezvăluiri șocante legate de perioada adolescenței.
Cântăreața a povestit în cadrul emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai”, de la Kanal D, cum a fost hărțuită sexual pe vremea când era elevă de liceu.
Prima întâmplare a fost cu un profesor la care s-a dus pentru meditații și care a încercat să o sărute.
“M-am speriat foarte tare și în momentul acela, am cerut să merg la baie. Tremuram din toate încheieturile. Nu mai puteam să mă adun. (...) Mică, necoaptă la minte, nu știam nici cum să procedez, dar mi-am pus tot felul de întrebări. Profesorul a văzut că m-am pierdut cu firea și că nu mai poate să facă nimic cu mine. Mi-a dat voie să plec. Eu, așa cum învățasem de la părinții mei, eram un copil supus, cu rușine” – a dezvăluit Andreea.
Al doilea episod s-a petrecut în sala de curs, unde un alt profesor a scos-o la tablă și a insistat să scrie cât mai sus pentru a i se ridica fusta pe care o purta. „A doua oară, a fost tot în liceu, când un profesor m-a scos la tablă și aveam o fustă lungă, până la glezne și mi-a spus să ridic de fustă, că nu puteam să mă ridic. El m-a pus să scriu sus, la începutul tablei. Mă rog… Să mă întind ca să vadă mai multe lucruri. I-am spus că nu pot să mă întind că mă ține fusta și atunci el mi-a spus că pot să ridic de ea. În momentul acela, mi-am dat seama ce vrea profesorul să fac, dar nu am făcut”, a mai povestit Andreea Bănică.