Antonia (32 de ani) își surprinde fanii cu videoclipul oficial al single-ului „Una Favela”, în colaborare cu DJ-ul și producătorul Qodës, o piesă deja virală în rândul iubitorilor de muzică.
„Vibe-ul piesei «Una Favela» m-a cucerit de la prima ascultare. Sună a vară, a libertate. Mă bucur să colaborez cu Qodës. Este un producător foarte talentat și sper ca «Una Favela» să vă facă să dansați, să vă distrați. Îmi doresc să fie bine primită și în alte țări din lume, pentru că este foarte catchy”, a mărturisit Antonia.
„Una Favela” a ocupat prima poziție pe Shazam în topul căutărilor muzicale. În același timp, varianta originală de pe Spotify se află pe locurile #64 Global, #18 Grecia și #33 Bulgaria. Antonia s-a îndrăgostit de propunerea tânărului producător român, astfel luând viață această colaborare.
Videoclipul vibrant și plin de culoare a fost filmat și regizat de Bogdan Păun și Alexandru Mureșan (NGM Creative), susținut de styling-ul Cristinei Crăciun, machiajul realizat de Claudiu Burcă și părul coafat de George Cozma. Producția video a fost realizată de Loops Production. Piesa a fost compusă de Qodës, Irina Rimes, Costel Domințeanu și produsă de Qodës și Costel Domințeanu.
Qodës este un DJ pasionat și un producător versatil, stabilit în România. Tânărul colaborează cu artiști din Canada, Australia, Spania și Franța. A cunoscut succesul odată cu lansarea piesei „Poison”, care a strâns 10 milioane de stream-uri pe platformele digitale, totodată având peste 1 milion de căutări pe Shazam.