În urmă cu trei ani, în 2019, designerul vestimentar Cătălin Botezatu (55 de ani) a aflat că are o tumoră la colon.
Creatorul de modă a fost atunci supus unor operații și a primit tratament de specialitate pentru cancer în Turcia, iar acum este refăcut complet. Ocazional, pentru a se asigura că boala nu recidivează, Botezatu se duce la doctor pentru controale de rutină.
"Sunt analizele de bază în care mă controlez din cap până în picioare la tot ce înseamnă organismul uman și, nu în ultimul rând, sunt analizele legate de operațiile pe care le am, cele oncologice. Mergeam și înainte. Mi-am făcut analizele chiar dacă mă simțeam bine sau nu. Am avut grijă de două ori pe an să le fac, în țară sau peste hotare" – spunea Botezatu, în 2021.
Recent, Botezatu a vorbit despre simptomele pe care le-a avut când și-a descoperit boala. Se pare că designerul a început să se simtă rău chiar după ce făcuse o serie de analize generale de rutină.
”Mă simțeam ok, doar că eu de două ori pe an îmi fac un check out complet. După ce am terminat analizele generale, i-am spus medicului că simt o serie de înțepături în partea dreaptă. Specialistul turc mi-a propus să ma supună unui test ecograf foarte performant. Unde a descoperit că am o formă mai ciudată de apendicită. M-am operat în România, și aici au descoperit că, de fapt, în spatele apendicului era o tumoră. Mi-au spus că e cancer. Tratamentul de după l-am urmat în Turcia, acum sunt vindecat, am urmat un tratament care încă în România se face empiric”, a dezvăluit Cătălin Botezatu, potivit ciao.ro.