De curând, în mediul online, Oana Roman (45 de ani) a dezvăluit că de peste 10 ani se luptă cu o afecțiune din cauza căreia a fost dur criticată. Vedeta de televiziune și Marius Elisei (34 de ani) s-au împăcat în iunie 2021, la trei luni de la semnarea actelor de divorț.
Perechea are împreună o fiică, Isabela, în vârstă de 7 ani. Oana și Marius formează un cuplu din anul 2013.
După ce a fost aspru judecată pe rețelele de socializare pentru manichiura sa, Oana a explicat că aparențele pot înșela.
„S-a creat o discuție întreagă pe tema unghiilor mele, că am nu știu ce sub unghii. Da, timp de peste 10 ani am avut o alergie severă la mâini, din cauza produselor de la manichiură care-mi făceau carne vie sub unghii”, a început.
„Aveam carne vie la buricele degetelor și după ce am reușit să scap de ea, carnea aia vie s-a uscat și s-a lipit. Nu mai poate fi dată jos, pentru că aș intra în carnea sănătoasă și aș avea dureri și alte răni”, a continuat.
„Nu am ce să fac, am rămas cu aceste excrescențe sub unghie, la nivelul de sus al buricului degetului la toate unghiile. Deci nu mai săriți, nu mai jigniți, nu mai râdeți de alții, pentru că nu știți ce e în spatele a ceea ce vedeți de multe ori”, a încheiat.