Într-o fotografie surprinsă recent de paparazzi, Katy Perry (36 de ani) apare plimbându-se prin Hawaii alături de Orlando Bloom (44 de ani). Solista poartă un compleu vișiniu de fitness, o șapcă gri inscripționată cu „MAMA”, o borsetă galben-muștar, un hanorac gri legat în jurul taliei și o mască de protecție înflorată.
Câțiva dintre fanii artistei au sesizat că pe inelarul mâinii stângi Katy poartă o bijuterie similară unei verighete. Orlando și Katy sunt logodiți din luna februarie a anului 2018.
În ultimele săptămâni, perechea a fost fotografiată petrecând timp în familie pe plajele din Hawaii. Pentru moment, perechea refuză să ofere detalii despre nunta lor.
Perechea și-a început relația după ce s-a cunoscut la o petrecere a Globurilor de Aur, în ianuarie 2016.
S-au despărțit în martie 2017, însă în luna decembrie a aceluiași an și-au petrecut împreună sărbătorile în Japonia. Cei doi au anunțat că formează din nou un cuplu în februarie 2018. Cuplul are împreună o fiică, Daisy Dove Bloom, în vârstă de 6 luni.