În aceste vremuri de izolare socială cauzată de coronavirus, întâlnirile și începerea de noi relații pot părea imposibile. Din fericire, există și excepții, după cum o arată povestea desprinsă din filme dintre un fotograf și o femeie care dansa pe acoperiș. Fotograful Jeremy Cohen, care trăiește în Brooklyn, a observat la un moment dat pe acoperișul blocului vecin o femeie care dansa, așa că a decis să își încerce norocul și să vadă dacă o poate cuceri de la distanță.
Când Jeremy a văzut-o pe Tori Cignarella, pe atunci doar o străină misterioasă pentru el, dansând pe acoperișul vecin, a vrut să o salute. Așa că i-a făcut cu mâna, iar ea a făcut la fel. Dar pentru că acest salut de la distanță nu a fost suficient, bărbatul a decis să fie creativ.
„Mi-am luat banda adezivă, stiloul, drona și hârtia. Apoi mi-am scris numărul de telefon pe hârtie și am lipit-o de dronă. De obicei sunt îngrozit de flirturi, dar din moment ce am fost carantinat în apartamentul meu pentru o săptămână, eram disperat după interacțiune socială”, a povestit Jeremy.
Jeremy a trimis drona cu numărul său de telefon, entuziasmat de mica interacțiune dintre el și dansatoarea de pe acoperiș.
Tori a așteptat ca drona să aterizeze, a văzut numărul de telefon al lui Jeremy, iar o oră mai târziu, ea i-a trimis un mesaj.
A doua zi, Jeremy a invitat-o la o cină romantică. Tori i-a spus entuziasmată că dorește, dar că nu știe cum ar putea fi posibil, ținând cont de carantină.
Însă Jeremy a avut grijă ca, în urmă cu 30 de minute, să o roage pe colega de apartament a lui Tori să pregătească o masă pe acoperiș unde Tori avea să mănânce.
Astfel, când a venit timpul, au cinat împreună de la distanță: Jeremy pe balcon, iar Tori pe acoperiș.
În tot acest timp, au discutat pe FaceTime. Prima întâlnire a mers atât de bine, încât cei doi au decis să meargă și la o a doua întâlnire - tot la distanță, desigur.
Jeremy a glumit, spunând: „[În funcție] de cât de mult va ține carantina aceasta, s-ar putea să fiu într-o relația la distanță cu cineva care trăiește vizavi de mine”.