„Florin Călinescu! Eram la un eveniment foarte important, lume foarte importantă și eu mă îmbrăcasem în cea mai frumoasă rochie a mea, singura, de altfel, pentru că eu port pantaloni. Era o rochie neagră. Mă pusesem pe toc și aveam impresia că îmi calc pe ochi și îmi pusesem un colier supradimensionat, din perle. L-am văzut pe Călinescu cum se uită la mine și îmi ziceam: «Mă ia, mă ia! Mi-o dă puternic». Se uită Călinescu la mine și zice: «Ce faci mă?». Eu trebuie să i-o servesc frumos, ca altfel mă bate și zic: «Port!». Și el spune: «Ce porți, mă? Marea Sargaselor?». Am zis că mor, că intru în pământ. Toată lumea se uita la mine și râdea. M-am simțit îngrozitor, dar avea dreptate până la urmă”, a declarat Teo Trandafir în emisiune.
Al doilea mariaj a durat doar 6 luni, potrivit Click!. Prezentatoarea TV a mărturisit că instalarea autorității în relația de cuplu a fost cea care a făcut-o să ia de fiecare dată decizia de a divorța. A admis că este o fire care iubește libertatea și care nu agreează impunerea de restricții într-o relație.
„Întotdeauna a existat un bărbat în viața mea. Nu îmi place să fiu singură în sensul ăla. (…) Să fie independent, să-mi fie superior intelectual și să nu se vadă”, a mai spus atunci.