La începutul lunii mai, actrița Viorica Vodă a șocat întreaga lume după ce a declarat că a fost victima hărțuirii sexuale după rolul din filmul “Filantropica”.
Actrița a vorbit atunci, pe scena Premiilor Gopo, în fața colegilor de breaslă și publicului despre hărțuirea sexuală la care a fost supusă în industria cinematografiei și a teatrului din România.
După aceste mărturisiri, mai multe personalități din lumea filmului și a teatrului românesc și-au spus părerile cu privire la acest subiect.
Actorul Șerban Pavlu a făcut și el o serie de dezvăluiri neașteptate legate de acest subiect. Pavlu spune că a auzit o mulțime de povești asemănătoare din partea colegelor sale de breaslă de-a lungul anilor.
„Poate că doamna Viorica Vodă, care a făcut aceste afirmații la Premiile Gopo, poate că este o persoană mai sensibilă decât altele, poate că viața ei a fost într-adevăr schimbată. Ideea e că lucrurile astea se întâmplă. Cunosc poate zeci de prietene, de colege care mi-au povestit lucruri asemănătoare din timpul școlii, din timpul facultății, facultatea de stat din București, din timpul stagiaturilor în teatre. Este un eveniment, cum îl numesc eu, pentru că mi se pare un lucrur extraordinar să se vorbească despre asta, și felul în care se încearcă să se bage sub covor chestia asta nu este OK”, a spus Șerban Pavlu pentru WOWbiz.
La începutul lunii mai, actrița Viorica Vodă a șocat întreaga lume după ce a declarat că a fost victima hărțuirii sexuale după rolul din filmul “Filantropica”.