Alex Bogdan a făcut mărturisiri dureroase în cadrul emisiunii „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, difuzată de PRO TV. Actorul a povestit tot înainte de a se auto-elimina din show-ul ce se filmează în jungla dominicană.
Alex, în vârstă de 36 de ani, a vorbit deschis despre momentul în care a aflat că mama sa a murit. În timp ce femeia pe care o iubea cel mai mult era în spital, el trabuia să fie pe platourile de filmare.
„Mama mea s-a chinuit 9 ani. Eu filmam la Iura Luncaș, am avut spectacol în București. La ora șapte și 10 minute, mama murea în spital. Era pandemia și nu ne lăsau să intrăm în spital. Am încercat prin toate relațiile de prin Onești, măcar să intre tata”, a afirmat actorul
„Ne așteptam să se întâmple, dar nu credeam că totul se va întâmpla atât de repede. Voiam măcar să îi spună ceva din partea noastră, că o iubim sau orice, măcar să fie cu ea acolo”, a continuat el.
Actorul s-a auto-eliminat din emisiunea de la PRO TV. Acesta și-a anunțat plecarea de față cu colegii săi.
„Am acceptat provocarea acestei emisiuni gândindu-mă că e mult mai mult legată de jocuri și fobii. Și mult mai puțin legată despre într-un spațiu cu oameni pe care nu îi cunosc. E cumva și că nu mai pot în cercul ăsta mic. Vă invidiez, jur, că aveți puterea să rămâneți. Vreau să rămâneți dar, pnetru mine cursa s-a încheiat”, a afirmat actorul înainte de a striga „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”.
Alex Bogdan a făcut mărturisiri dureroase în cadrul emisiunii „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, difuzată de PRO TV. Actorul a povestit tot înainte de a se auto-elimina din show-ul ce se filmează în jungla dominicană.