Oana Matache a ales să pună punct căsniciei de peste 5 ani pe care o avea cu Răzvan Miheț și și-a regăsit liniștea și fericirea în brațele lui Radu Siffredi, cu care participă în prezent la emisiunea Power Couple, de la Antena 1.
Radu Siffredi este din Galați, are 28 de ani, se ocupă de editarea video, dar activează în mediul online ca streamer, influencer și creator de conținut.
În adolescență, Radu a fost victima bullying-ului din cauza problemelor cu dinții avute în urma acelui accident care i-a amputat și visul de a deveni actor. Iubitul Oanei a precizat că la 16 ani a trecut printr-un accident în urma căruia și-a pierdut dantura. Din acest motiv, a fost ținta atacurilor răutăcioase ale celorlalți.
„Am avut parte de bulying, pe care nu l-am luat chiar atât de grav, pentru că eram un băiat pus pe glume și am crescut în Galați. Totuși, timp de doi ani, eu nu am avut dantură, și mi se spunea „Ahaha, nu ai dinți!”, „Îți cad dinții din gură!”. Carisma m-a ajutat să-mi păstrez prietenii lânga mine, să am prietenă în vremea aceea. Ani mai târziu, psihologul mi-a spus că m-a afectat. Și până în ziua de azi sunt foarte conștient de dantura mea. Am avut un accident la 16 ani și mi-am pierdut dantura și aproape viața, și am opt implanturi și două reconstrucții faciale. Am unele momente în care mi-e rușine să zâmbesc”, a mărturisit Radu, iubitul Oanei Matache, citat de cancan.ro.
De-a lungul timpului, Radu a avut mai multe joburi în străinătate. „Eu sunt la bază editor video, așa am început, am lucrat cu streameri cunoscuți Silviu Faiăr, Zlăvog și am făcut și publicitate și reclame. La momentul de față sunt director of picture, adică filmez. Eu am terminat liceul de teatru și visul meu de mic, a fost să mă fac actor, lucru pe care am fost nevoit să-l abandonez pentru că am avut accidentul și mi s-a spus din start că din cauza danturii, nu mai am dicție. Am plecat din țară și am avut niște joburi de care nici nu-mi este rușine: am spălat wc-uri, am făcut zidărie, am dus farfurii la masă. Joburi de emigrant.” – a povestit iubitul Oanei.
Tânărul a trecut printr-un episod traumatizant pe când era ospătar la un eveniment sportiv în Glasgow, UK. Acolo, în timpul unui meci, s-a confruntat cu o situație delicată când a servit un cuplu și a fost lovit de bărbatul care stătea a masă.
Video recomandat: