Prințul Harry vrea să se împace cu tatăl și cu fratele său, însă se pare că Familia Regală este „sătulă de fluxul de dezinformare” al ducilor de Sussex.
În două noi interviuri televizate, Harry vorbește despre tensiunile din interiorul Casei Regale britanice, ce au urmat plecării sale și a soției lui, Meghan Markle, în Statele Unite ale Americii. De asemenea, ducele de Sussex consideră că „tăcerea este trădare”.
Posturile de televiziune ITV și CBS News au promovat câteva secvențe din interviurile lor cu Prințul Harry (38 ani), în timp ce acesta continuă să vorbească despre motivele părăsirii Casei Regale.
„Nu trebuia să se întâmple așa”, spune îi spune Harry lui Tom Bradby de la ITV.
„Mi-ar plăcea să îmi recuperez tatăl. Mi-ar plăcea să îmi am din nou fratele”, spune ducele de Sussex la un moment dat.
Într-un al doilea interviu, pentru CBS, Harry își extinde acuzațiile despre „scurgerea” unor povești negative în mass-media și cum aceste povești l-au afectat pe el și Meghan.
Luna aceasta, ducele de Sussex își va lansa cartea autobiografică „Rezervă” despre care Harry spune că va fi o „relatare directă a vieții mele și întregul adevăr”.