Iulia, prezentă și ea în timpul filmării cu destăinuirea, a spus că totul a fost un calvar pentru ea, un șoc, pentru lucrurile s-au întâmplat mai devreme decât se aștepta și nicidecum în maniera în care erau planificate. “Nu știau la ce spital să mă ducă. A fost ca în film. La Universitar au suspectat că ar fi o fractură. Nu puteam să mișc piciorul. Era fractură la șold. Trebuia să fac CT să vadă fractura, dar nu aveam voie, fiind însărcinată. Așa că mi-au zis că trebuie să mă opereze de urgență, să nasc atunci. A fost mare șocul. Am ajuns la cu totul alți doctori pe care nu îi cunoșteam. Nu știam pe nimeni acolo. Mi-era frică. Era prima sarcină. Am născut cu anestezie totală. A fost un calvar.” – a explicat Iulia.
“M-au luat pe sus evenimentele. Nu am înțeles nimic. Pur și simplu mi-a venit ca o palmă după ceafă. Medicul ne-a spus că o să nască pe 18 iulie, cel târziu la sfârșitul lunii. Ea pe 1 iulie a visat că naște pe 2 iulie. Era absolut imăposibil asta, din toate punctele de vedere. Și era puțin cam devreme să nască pe 2, așa cum visase ea.”
Alături de prima imagine de pe Instagram cu fiica lui, solistul a scris: „Sunt topit. Te iubesc, Ecaterina!”. Ecaterina s-a născut cu doar o zi înainte ca Liviu și Iulia să sărbătorească doi ani de căsnicie. La câteva ore de la nașterea fiicei sale, Liviu Teodorescu i-a transmis un mesaj emoționant partenerei lui de viață.
Invitat în podcastul lui Jorge, Liviu Teodorescu a dezvăluit motivul din cauza căruia colaborarea lui profesională cu Marius Moga s-a încheiat. Deși nu mai lucrează împreună, Liviu admite că Marius este „genial”.
„Da, am fost, acum nu mai sunt așa, dar am fost supărat rău. Toți care am trecut pe acolo, într-o măsură ne-am supărat cu Moga. Moga este genial, asta e clar, dar când lucrezi cu el, el se face așa indispensabil în procesul tău de creație, încât lucrând de câteva ori cu el, la un moment dat nu mai poți, pentru că îți creează nevoia de a avea aprobarea lui”, a explicat Liviu Teodorescu, în podcastul lui Jorge.
Liviu Teodorescu s-a lansat în 2011, pe scena primului sezon „Vocea României”, unde a concurat în echipa juratului Marius Moga. Deși nu a ajuns în finala competiției, în 2012, în colaborare cu Marius, Liviu a lansat piesa „Electronic Symphony”, cu 7,4 milioane de vizualizări pe YouTube.
Liviu Teodorescu Marius Moga
Liviu Teodorescu a devenit tată pentru prima dată, pe 2 iulie. La scurt timp de la venirea pe lume a fetiței sale, artistul a dat vestea cea mare pe rețelele de socializare. Acum, acesta a postat și prima imagine cu micuța Ecaterina.
De asemenea, Liviu Teodorescu a postat și prima imagine cu fetița lui.
„Sunt topit. Te iubesc, Ecaterina!”, este mesajul care a însoțit fotografia în care artistul apare ținându-și în brațe micuța nou-născută.
La doar câteva ore după ce Iulia, a adus-o pe lume pe fetița cuplului, Liviu Teodorescu i-a transmis un mesaj femeii care i-a devenit soție în anul 2021.
„Iulia, ești o eroină, credeam că o cunosc bine pe femeia de lângă mine, dar se pare că ești mult mai mult decât știam eu, sunt copleșit. A fost o zi incredibilă. Te iubesc, Doamne”, a spus artistul pe rețelele de socializare.
„Când ești la început, tânăr, artist necopt, și nimerești un colos de genul ăsta genial, te copleșește. După care, când încerci să îți iei puterea și să îți asumi deciziile pe partea de creație, de muzică, când se întâmplă asta și îți iei puterea înapoi, se cam strică combinația. Pentru că nu îți mai convine că ai nevoie de aprobarea lui, devine frustrant pentru tine, descriu ce mi s-a întâmplat mie. A devenit frustrant să am nevoie de aprobarea lui și în momentul ăla am decis să mă separ”, a mai declarat Liviu Teodorescu, în podcastul lui Jorge.