Invitată în podcastul lui Cătălin Măruță (43 de ani), Acasă la Măruță, Oana Zăvoranu (47 de ani) a vorbit, printre multe altele, despre fostul ei mariaj cu artistul Pepe (41 de ani), dar și despre relația conflictuală pe care o are cu Oana Roman (45 de ani).
La sfârșitul anului 2020, în cadrul emisiunii lui Măruță de la Pro TV, Oana Roman a făcut o declarație controversată la adresa Oanei Zăvoranu. Vedeta de televiziune a acceptat provocarea de a răspunde mai multor întrebări.
După ce i s-a cerut să o descrie pe actriță, vedeta de televiziune a zis: „Deșteaptă, mult prea agresivă și brânză bună în cel mai prost burduf de câine”.
Ulterior, Oana Zăvoranu a răspuns, la scurt timp lansându-și propria emisiune pe YouTube, show în care critică majoritatea vedetelor și creatorilor de conținut pentru ceea ce promovează pe rețelele sociale.
În podcastul lui Măruță, Oana Zăvoranu a mărturisit despre Oana Roman: „Ea undeva e soră dintr-o altă mamă cu Pepe. Ea m-a văzut întotdeauna, din păcate pentru ea, ca pe o rivală. (...) Ea chiar și pe la vreo 90 de ani mai speră. Știi că speranța moare ultima.
Bănuiesc că de acolo i se trage ei... Speră că îi va aranja Pepino părul, i-l va da după urechi. Întrebată de Măruță „crezi că e îndrăgostită de Pepe?”, Oana a răspuns: „Tu ce zici? Să pui în mod obsesiv poze, să etichetezi...”.