Florin Piersic a fost fericit să îl revadă și a recunoscut că l-a căutat. „Tu îmi spui mie 'Maestre'?! Atunci eu cum să îți mai spun ție? Pai cum, măi Bendeac Eu ți-am scris, îți dau semnale, comunic la toată lumea și zice "nici nu te cunoaște ăsta", a susținut marele actor.
Mihai Bendeac s-a întâlnit cu Florin Piersic la Timișoara și emoțiile au curs. Fostul jurat de la iUmor a îngenuncheat în fața marelui actor, l-a îmbrățișat și i-a sărutat mâna. Ba mai mult, a simțit un gust amar atunci când Florin Piersic i-a spus că l-a căutat, dar a fost împiedicat de anumite persoane să îl întâlnească.
Cei doi au avut un dialog savuros, iar relația lor va arăta, cu siguranță, altfel de acum înainte. „O întâmplare care m-a rupt. M-am întâlnit la Timișoara cu maestrul Piersic după mulți ani… Pe lângă emoția imensă și, evident, inerentă având în vedere că respir același aer cu cea mai mare vedetă a României, am aflat cu stupoare că în ultimii ani ar fi încercat să ia legătura cu mine, dar că persoane” binevoitoare” i-au spus că “nu mai vreau să știu” de dumnealui. I-am explicat că nu l-am sunat pentru că nu îmi permit”, a mărturisit Mihai Bendeac pe o rețea de socializare.
Actorul s-a declarat impresionat de această întâlnire și a promis că de acum înainte îi va fi alături maestrului. „Este incredibilă senzația că privesc în ochi peste 70 de ani de teatru, televiziune și cinema. De aici și timiditatea/stângăcia mea în fața unei Legende. Maestre, acum, aflând că îmi dați voie să îmi permit, o să vă sun/vizitez”, a mai spus Mihai Bendeac.
Mihai Bendeac scrie o nouă carte și joacă în câteva spectacole după depărtarea de televiziune.
Piersic și-a amintit ce relație frumoasă au avut de-a lungul anilor. „Am făcut emisiuni cu tine, m-ai imitat, ne-am tăvălit prin platou amândoi Cum… tu știi ce însemni pentru mine? Cum să îmi pupi mâna? Tu ești nebunie de om! Ești adorabil! Bendeac, te iubesc mult! Nici nu îmi vine să cred! E cea mai mare satisfacție pe care o am în ultimii ani. De ani de zile te caut și nu îmi dai un semn”, i-a mai spus Florin Piersic.
Dan Negru a vrut să îl ducă pe Florin Piersic în America, dar proiectul nu s-a materializat.
"Aveam un proiect împreună, dar nu ne-a ieșit. Am vrut să mergem la Hollywood, să mă plimb cu el prin zona aia de case unde locuiau Chaplin, Robert de Niro etc. Știi de ce nu am reușit? Pentru că nu ne lăsau să mergem prin fața proprietăților. Nu am știut că nu se poate. Ne-au ajutat niște oameni din Los Angeles, am făcut multe demersuri. El l-a cunoscut pe Richard Burton și am vrut să ajung unde a locuit actorul cu Elizabeth Taylor, să îi fac o surpriză lui Florin. Totul era pregătit, am luat și bilete de avion”, a mărturisit Dan Negru pentru UNICA.RO.
Florin Piersic a fost fericit să îl revadă și a recunoscut că l-a căutat. „Tu îmi spui mie 'Maestre'?! Atunci eu cum să îți mai spun ție? Pai cum, măi Bendeac Eu ți-am scris, îți dau semnale, comunic la toată lumea și zice "nici nu te cunoaște ăsta", a susținut marele actor.