Ilie Năstase (75 de ani) și soția lui, Ioana, au COVID-19. Cuplul a contractat virusul SARS-CoV-2 în timpul unei vacanțe petrecute în Turcia. Potrivit Antena Stars, fostul jucător de tenis, care se află în categoria de risc, „a făcut o formă ușoară a bolii”.
„Cei doi au venit din Turcia, din Istanbul, mai exact, una dintre destinațiile lor preferate, dar, din păcate, așa cum vă spuneam, finalul nu a fost dorit de niciunul dintre ei. După ce Ilie Năstase s-a simțit rău, a decis să se testeze. Din păcate, testul a ieșit pozitiv. De asemenea, și Ioana este infectată cu acest virus. Din primele informații pe care le avem, Ilie Năstase nu are simptome foarte grave. Din fericire, a făcut o formă ușoară a bolii”, a transmis redacția Antena Stars, potrivit Spynews.
Luna trecută, Ioana i-a cerut divorțul omului de afaceri. În mediul online, Ioana a scris că „răbdarea ei a luat sfârșit”. Ioana i-a mai cerut fostului tenismen divorțul în martie 2021. Trei luni mai târziu, cei doi s-au împăcat. Și de această dată, tot într-o încercare de a-și rezolva problemele din cuplu, perechea a mers în vacanță în Istanbul, Turcia, una dintre destinațiile lor preferate.
În ianuarie 2021, Ioana a declarat că omul de afaceri a fost violent cu ea. După incident, perechea a continuat să se vadă frecvent, fostul sportiv asigurând-o pe Ioana că se va schimba. Recent, însă, Ioana a declarat că „răbdarea ei a luat sfârșit”.
„Nimeni din familia Ioanei nu mai dă vreo șansă acestui mariaj. Nici măcar Ioana însăși, care în vară și-a trecut peste principii și a decis să se întoarcă la Ilie, deși la începutul anului sunase la Poliție fiindcă fusese bătută și înjurată, după sărbătoarea de Sfântul Ion. Totul s-a năruit asemenea unui castel făcut din cărți de joc”, au declarat apropiații Ioanei Simion, pentru Playtech.
„Nu există partaj al vreunor bunuri sau al vreunei sume de bani. Fiecare va pleca din această căsătorie cam cum a venit. Ioana nu va păstra nici măcar numele fostului ei soț”, au adăugat sursele.
Ilie Năstase (75 de ani) și soția lui, Ioana, au COVID-19. Cuplul a contractat virusul SARS-CoV-2 în timpul unei vacanțe petrecute în Turcia. Potrivit Antena Stars, fostul jucător de tenis, care se află în categoria de risc, „a făcut o formă ușoară a bolii”.