Sorina are 23 de ani, este din Ploiești și a absolvit Facultatea de Arte Plastice din cadrul Universității de Arte București (UNArte). Concurenta de la “Bravo, ai stil!”, sezonul 8 își caracterizează stilul vestimentar ca unul îndrăzneț, bine conturat. Tânăra spune despre ea că este o fire ambițioasă, sinceră, competitivă. Sorina deține un atelier de creație în Ploiești și două showroom-uri de prezentare, în același timp manageriază și firma de construcții electrice moștenită de la tatăl ei.
Milena are 23 de ani, este din Vălenii de Muntea și locuiește în București. Tânăra a absolvit Facultatea de Marketing din Cadrul Academiei de Studii Economice București, în prezent fiind masterand la Facultatea de Drept. Milena este și antreprenor, deține o firma de confecții textile și personalizări pe broderie, mărturisind totodată că este o împătimită a genților, bijuteriilor și pantofilor. Concurenta de la “Bravo, ai stil!” își caracterizează stilul ca amintind de modelele din generația anilor ’90.
Luiza are 23 de ani, este din Târgu-Jiu și a absolvit Facultatea de Design la Universitatea de Artă și Design din Cluj. În prezent, aceasta este hostess, animator pentru petreceri de copii și creator de conținut. Tânăra a cochetat și cu modelling-ul. Concurenta de la “Bravo, ai stil!”, sezonul 8 își caracterizează stilul vestimentar ca unul camelonic.
Jasmine are 22 de ani, este din București și este studentă în ultimul an la Facultatea de Litere din Cadrul Universității din București. Tânăra este pasionată de literatură și își dorește să devină profesoară de limba română pentru a avea puterea de a schimba ceva în sistemul de învățământ românesc. Concurenta de la “Bravo, ai stil!” își caracterizează stilul vestimentar ca fiind unul modern, unic și actual. Tânăra spune despre ea că este o fire extroverta și onestă.
Iris are 24 de ani, este din Baia Mare și de 6 ani locuiește în Cluj Napoca. Tânăra este studentă în ultimul an la master la Universitatea de Arte și Design din Cluj Napoca, specializarea Modă Design vestimentar. Concurenta de la “Bravo, ai stil!”, sezonul 8 își caracterizează stilul vestimentar că fiind unul versatil și îndrăzneț. Tânăra spune despre ea că este o fire extrovertă, impulsivă, ironică, amuzantă.
Constanția are 21 de ani, este născută în Bender, Republica Moldova și locuiește în București de la vârsta de 4 ani. Tânăra este studentă în anul II la Facultatea de Arte Plastice din cadrul Universității de Arte București (UNArte). Concurență de la “Bravo, ai stil!”, sezonul 8 își caracterizează stilul vestimentar ca fiind u elegant, clasic și nonconformist. Tânăra spune despre ea că este foarte creativă.
Carina are 24 de ani, este din Timișoara și a absolvit Facultatea de Drept. Concurenta de la “Bravo, ai stil!” își caracterizează stilul vestimentar ca fiind unul lejer, confortabil și sportiv. Tânăra spune despre ea că este o fire geloasă, impulsivă și ambițioasă.
Beatrice are 24 de ani, este din Dej și locuiește în Cluj Napoca. Tânăra a absolvit Facultatea de Economie și afaceri Internaționale din cadrul Universității Babeș Boylai din Cluj. În prezent, aceasta profesează ca economist în cadrul unei multinaționale și e masterand la Design Vestimentar în cadrul Școlii de Arte Tudor Jarda. Tânăra spune despre ea că este o fire curajoasă, puternică și corectă. Beatrice este și designer vestimentar.
Andreea are 24 de ani, este din Botoșani și locuiește în Iași. Tânăra este studentă în anul V la Facultatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa. Spune că îi place să experimenteze stiluri noi, să încerce să descopere cât mai mult în ceea ce privește industria de fashion, pentru că pe viitor să poată spune că și-a găsit cu adevărat stilul vestimentar. Se autocaracterizează ca fiind o fire energică, veselă și optimistă. Concurenta de la “Bravo, ai stil! vrea să își deschidă un atelier cu uniforme medicale.
Alina are 29 de ani si e din Sibiu. Concurenta de la “Bravo, ai stil!, sezonul 8, activează de cinci ani în industria de beauty ca make-up artist. Aceasta mizează pe un stil vestimentar atât sexy, cât și casual. Tânăra spune despre ea că este o fire ambițioasă, impulsivă și descurcăreață.