WRS și Emilian suferă o transformare inedită în ediția de sâmbătă a emisiunii. Cei doi le vor aduce pe scenă pe Cardi B şi Ozuna. Artiștii au mărturisit că așteptau asemenea personaje încă din prima ediție a sezonului de anul trecut.
Au ieșit câștigători în sezonul trecut de la Te cunosc de undeva!, dar nu se lasă nici de această dată.
Momentul creat pe scena show-ului a fost unul spectaculos, iar jurații, dar și ceilalți concurenți s-au bucurat pentru cei doi. „Mă enervați cât sunteți de talentați! Sunteți enervant de buni“, a spus Pepe la scurt timp după ce WRS și Emilian și-au încheiat performance-ul. „Mi-a plăcut că ați cântat în Do minor, adică în original. Mi-a plăcut această apariție a ta, WRS – această apariție princiară, exact ca o regină. Mi-a plăcut textul piesei și ți l-ai însușit. Deci, nu faci nimic la suprafață și intri adânc în personaj la toate detaliile. Iar tu, Emilian, ai făcut un Ozuna în proporție de 99,9%“, a precizat Ozana Barabancea.
WRS și Emilian au mers entuziasmați și la antrenamentul de actorie. „Deja am filmat și videoclipul, Adriana“, a spus Emilian, în timp ce bunul său prieten a mărturisit: „O iubesc, o ador, mă uit la interviuri cu ea, îmi plac piesele… Cum se spune: ador, trăiesc! N-aveți, doamna Adriana ce să ne mai învățați astăzi, pentru că suntem bine“.
„Cu Ozuna și Cardi B nu poate fi decât un show sexy. Ei s-au amuzat la antrenamente, bineînțeles. Eu am încercat să-i mai relaxez puțin, pentru că sunt foarte serioși, muncesc mult. Fiind câștigătorii sezonului trecut, le este frică de toate săgețile care sunt îndreptate asupra lor din partea noastră. Și, bineînțeles, așteptările sunt mult mai mari“, a precizat Adriana Trandafir.
La antrenamente, câștigătorii sezonului 18 Te cunosc de undeva! au fost conștiincioși, atenți la fiecare detaliu. „WRS și-a construit un dorsal à la Cardi B dintr-o canadiană, și mai mult am dansat decât am cântat, dar nu-i o problemă; piesa este floare la ureche pentru ei“, a dezvăluit Crina Mardare, profesoara de canto a transforming show-ului.