Deea și Dinu Maxer au șocat întreaga lume mondenă după ce au anunțat că au decis să divorțeze. Deși păreau un cuplu bine sudat, se pare că mariajul lor a ajuns la sfârșit.
Cei doi nu au avut o viață ușoară, cu toate că întotdeauna au trecut cu bine peste toate obstacolele pe care viața li le-a scos în cale.
Dinu Maxer este o persoană care întotdeauna și-a exprimat iubirea pentru soția și copiii lui. Deși are întotdeauna zâmbetul pe buze, fostul solist al trupei AXXA ascunde în suflet o mare tristețe. Pe când era doar un adolescent, acesta și-a pierdut fratele într-un accident de tramvai.
Artistul avea 14 ani și se pregătea să dea examen pentru clasa a XI-a în momentul în care fratele său, mai mic cu patru ani, s-a stins din viață. Totul s-a întâmplat în anul 1988, iar Dinu nu a uitat nici în ziua de azi cum s-au întâmplat lucrurile în acea zi fatidică.
„Bunica a vrut să se ducă să cumpere pâine și el a zis: ”Nu, mă duc eu”. Având treabă, țin minte că spăla, l-a lăsat, i-a dat banii și au trecut ore și el nu s-a mai întors. Eu învățam pentru treaptă, treceam clasa a IX-a. Eu n-am ieșit după el decât în momentul în care s-a înserat. Problema adevărată este că nici în momentul de față noi nu știm ce s-a întâmplat și nu știm care este adevăratul vinovat”, a povestit Dinu Maxer în urmă cu doi ani, potrivit Wowbiz.
Și Deea Maxer a trecut printr-o perioadă dificilă. După nașterea fiicei sale, Maysa, în rumă cu trei ani, fosta soție a lui Dinu Maxer a fost nevoită să își lege trompele.
„După nașterea Maysei, am hotărât împreună cu doamna doctor, am luat decizia de a-mi lega trompele, pentru că mi-a spus că nu mai pot să țin o a treia sarcină din cauza celor două cezariene pe care le am. Asta înseamnă două incizii pe uterul meu care s-a subțiat și nu ar mai putea să țină o a treia sarcină, pentru că există riscuri foarte mari și nu as mai putea să țin eu o a treia sarcină”, a povestit Deea într-o intervenție telefonică la Antena Stars, potrivit A1.ro.