De ziua ei, Jennifer Lopez a publicat prima fotografie alături de Ben Affleck

De Unica.ro, pe Ultimul update Luni, 26 iulie 2021, 13:33
Jennifer Lopez a confirmat relația cu actorul Ben Affleck, chiar de ziua ei. Artista a împlinit 52 de ani și cu această ocazie a publicat o serie de imagini surprinzătoare.

Chiar dacă nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Jennifer Lopez și Ben Affleck formează din nou un cuplu, artista a ales un moment special pentru a confirma acest lucru. Pe 24 iulie, J.Lo a împlinit 52 de ani, iar cu această ocazie și-a surprins fanii cu o serie de fotografii senzuale. Printre acestea, cântăreața a publicat și prima imagine cu bărbatul care a recucerit-o, după ce în urmă cu 17 ani, a părăsit-o cu câteva zile înainte de nuntă.

„Am mai trecut prin despărţiri şi dezamăgiri, dar nu m-am simţit niciodată devastată până când am anulat nunta noastră. A fost ceva cumplit pentru mine, poate pentru că relaţia noastră era atât de publică. Eu chiar simţeam că găsisem un bărbat minunat şi că el găsise în mine o parteneră minunată şi credeam că relaţia noastră va funcţiona bine. Când treci prin astfel de momente şi o lume întreagă îţi află durerea, este imposibil că acest lucru să nu te schimbe“, a declarat actrița Jennifer Lopez în urmă cu mai mulți ani.

Citește și: Lora și secretul ei pentru o siluetă de invidiat: Nu cred în diete, dar…

Oana Zăvoranu, adevărul despre divorțul de Pepe: „Eu nu l-am mai iubit”

Loredana Chivu a făcut pasul cel mare: și-a pus cele mai mari silicoane din România

A murit Mike Mitchell. Actorul din „Gladiator” avea 65 de ani

Jennifer Lopez și Ben Affleck, împreună după 17 ani

La 17 ani distanță, după relații și căsnicii ratate, Jennifer Lopez și Ben Affleck se iubesc din nou, cu pasiune. Artista a împlinit, sâmbătă, 24 iulie, 52 de ani și a distribuit pe Instagram o imagine în care își sărută iubitul. Zvonuri cu privire la relația lor au apărut încă din luna aprilie, după ce aceasta s-a despărțit de logodnicul său, Alex Rodriguez.

„52 … asta-i treaba…”, a scris ea în dreptul fotografiilor.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Jennifer Lopez (@jlo)

În celelalte fotografii, Jennifer Lopez pozează în ipostaze sexy, îmbrăcată într-un costum de baie care îi pune în evidență silueta de invidiat. Adepta unui stil de viață sănătos și pasionată de sport, artista demonstrează încă o dată că frumusețea nu ține cont de vârstă.

J Lo. și Ben Affleck s-au cunoscut pe platourile de filmare ale peliculei Gigli. În 2002 s-au logodit, dar doi ani mai târziu, chiar înainte de nuntă, s-au despărțit. Actorul s-a căsătorit cu Jennifer Garner și au împreună trei copii. În 2015 s-au separat, dar au rămas prieteni. Affleck a început să aibă probleme cu alcool, iar fosta soție i-a fost alături și l-a internat de trei ori într-o clinică de dezintoxicare.

La rândul ei, Jennifer Lopez s-a căsătorit cu Marc Anthony în 2004. Artista a dat naştere gemenilor Max şi Emme în 2008, iar în 2012 au anunţat divorţul. Actrița a mai fost căsătorită de două ori înainte, cu ospătarul cubanez Ojani Noa, în perioada 1997-1998, și cu dansatorul Chris Judd, în perioada 2001-2002.

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!