Dana Marijuana, condamnată la cinci ani și patru luni de închisoare cu executare

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Dana Marijuana a fost condamnată la cinci ani și patru luni de închisoare cu executare pentru trafic de droguri de mare risc şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Sentinţa nu este definitivă.

Dana Marijuana, condamnată la peste 5 ani de închisoare

Dana Marijuana, pe numele ei real Daniela-Elena Coteanu, a fost condamnată la cinci ani și patru luni de închisoare cu executare.

„Condamnă pe inculpata Coteanu Elena-Daniela la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc. (…) În baza (…) condamnă pe inculpata Coteanu Elena-Daniela la pedeapsa de 1 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În baza (…), contopeşte pedepsele stabilite prin prezenta şi aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, (1 an), urmând ca inculpata (…) să execute pedeapsa de 5 ani şi 4 luni închisoare. (…) Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, reiese din soluţia dată de judecătorii Tribunalului Constanţa şi publicată pe portalul instanţelor de judecată.

Citește și: Cine este Călin Alexandru Șerban de la Burlacii: Foc în Paradis. A avut o relație de 11 ani și este antrenor de fitness

Citește și: Adela Popescu vorbește despre divorțul de Radu Vâlcan. Care este lucrul pe care nu l-ar putea ierta: „În ochii mei nu ar mai fi niciodată cine este el”

Alte persoane au fost condamnate în același dosar

Potrivit Agerpres, în același dosar au mai fost condamnate alte două persoane. Este vorba despre Neagu Cristi-Alin, la 6 ani şi 3 luni de închisoare, pentru trafic şi deţinere pentru consum propriu de droguri de risc, precum şi pe Nicula Mugur-Valentin, la 6 ani şi 4 luni de închisoare, pentru trafic de droguri de mare risc şi deţinere de droguri de risc pentru consum propriu.

Citește și: Câți bani a cheltuit Andreea Bănică pentru începutul de an școlar. Cei doi copii ai artistei învață la o școală privată

Citește și: Ce cadouri a primit Laurențiu Reghecampf Jr. de majorat. Anamaria Prodan i-a cumpărat lui Bebeto un bolid de lux: „E prințul meu”

Dana Marijuana, alături de celelalte alți doi inculpați au fost arestați preventiv pe 23 august 2024, printr-o decizie a Tribunalului Constanţa.

Sursă foto: Facebook

Ultima modificare septembrie 4, 2026 3:06 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale