Cleopatra Stratan și Edward Sanda intră în domeniul afacerilor. „Vrem să anunțăm publicul, să-i pregătim”

De Unica.ro, pe

Invitați în emisiunea „La Măruță”, Cleopatra Stratan (19 ani) și Edward Sanda (24 de ani) au dezvăluit că pun în prezent bazele primei lor afaceri. Perechea s-a căsătorit în august 2021. Cununia civilă a avut loc pe 14 august, în București, iar cea religioasă pe 22, la Chișinău. Perechea s-a logodit pe 6 octombrie 2020, în ziua în care solista a împlinit 18 ani.

Cleopatra Stratan și Edward Sanda intră în domeniul afacerilor. „Vrem să anunțăm publicul, să-i pregătim”

„Vrem să spunem, dar să nu dăm foarte multe detalii”, a început Cleopatra. „Este primul nostru proiect, prima noastră afacere, să zic așa, care o să ia naștere după sărbători, în primăvara anului viitor”, a continuat Edward.

Cleopatra Stratan și Edward Sanda intră în domeniul afacerilor. „Vrem să anunțăm publicul, să-i pregătim”

„Preconizăm că va apărea în primăvară sau poate chiar mai repede. Haine, vrem să facem colecția noastră de haine. Marca noastră, la care lucrăm deja. De-asta vrem să anunțăm publicul, să-i pregătim, cumva, pentru ce vrem să facem. Sperăm să se regăsească mulți tineri și nu doar, facem pentru orice vârstă. Sperăm să se regăsească și să vrea să poarte stilul nostru, pe care urmează să-l lansăm”, a mai spus Cleopatra.

Tot de curând, întrat virtual în direct în emisiunea „Star Matinal”, Edward Sanda a dezvăluit că nici el, nici Cleopatra nu vor urma o facultate.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Pavel Stratan, despre mariajul fiicei sale: „Întotdeauna am avut încredere în Cleopatra”

Cleopatra Stratan și Edward Sanda s-au căsătorit! Primele imagini cu verighetele perechii

Cleopatra Stratan și Edward Sanda, ipostaze tandre în piscină

„Nu sunt nici eu și nici Cleo la o facultate. Nu mi-e rușine. Mi-am focusat toată energia și toată munca asupra muzicii. Până la urmă, mi-a ieșit. Dacă aș fi la o facultate, n-aș mai putea să stau atât în studio, să compun atât, că scot piese. Probabil, la un moment dat, o să facem și studii superioare”, a declarat.

„Am zis pas pentru câțiva ani. Deocamdată suntem bine. Muncim bine. Dacă ne-am fi înscris la facultate nu am mai fi avut atât de mult timp să cântăm, să compunem, să fim activi în online”, a mai spus solistul în emisiunea „La Măruță”.

„Dacă, peste un timp, aș lua decizia să mă duc la o facultate, ceea ce nu exclud, poate o să am nevoie, la un moment dat, o să mă duc și o să mă înscriu. Cu siguranță o să fac ceva care ar putea să meargă mână în mână cu muzica”, a adăugat Cleopatra.

Într-o altă ediție „La Măruță”, Edward și Cleopatra au dezvăluit că solista și-a păstrat numele de familie după nuntă. „Doar Cleopatra Stratan (n.red.: este numele din buletin). Mi-am păstrat numele”, a spus Cleopatra. „Am vrut să îl iau eu pe al ei, dar nu m-a lăsat”, a glumit Edward. „Fiecare cu numele lui. Am zis că dacă suntem amândoi artiști… oricum pe YouTube și la concerte sau în presă, lumea s-a obișnuit ca ea să apară așa și n-avea sens”, a completat solistul.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!