Adelina Pestrițu este una dintre cele mai puternice prezențe din online-ul românesc, frumusețea ei atrăgând mulți urmăritori. De când au fost impuse măsurile de izolare socială însă, Adelina a trebuit să apeleze la tot soiul de trucuri pentru a se menține în formă.
Dacă înainte Adelina apela la serviciile celor mai bune saloane de frumusețe, acum nu mai poate să își permită acest lux, din cauza izolării la domiciliu impuse de autorități. Astfel, frumoasa brunetă a fost nevoită să își găsească un ajutor pentru a-și vopsi părul, după cum arată Libertatea.
Soțul Adelinei, Virgil Șteblea, a fost stilistul personal al vedetei, ajutând-o să se vopsească pe păr.
„Vreau să vă arăt că mi-a ieșit treaba asta cu vopsitul acasă. Recunosc că a fost pentru prima dată când am încercat și nu mă plâng deloc de experiență, mi-a plăcut. Trebuie să vă recunosc că aseară la procesul de vopsit părul, a contribuit și soțul meu. Nu credeam vreodată că o să fim în punctul acesta, în care să mă vopsească soțul la păr, dar iată că ne-a reușit. Împreună facem o echipă tare bună”, a spus Adelina pe Instagram.