Meciul de comunicare de la „Survivor România” 2021 nu s-a terminat deloc bine pentru Cătălin Moroșanu. Luptătorul K1 a suferit prima accidentare gravă de când a început competiția în echipa Faimoșilor. Acesta a concurat împotriva lui Starlin, însă pe traseu s-a accidentat la genunchi. Colegii l-au scos din competiție pe brațe.
„Am făcut o greșeală acolo, trebuia să intru din prima cu capul în noroi, eu m-am dus într-o parte. Când să-mi târăsc genunchiul, mi-a sărit meniscul. Simt că nu mai am stabilitate pe picior, că îmi sare dintr-o parte în alta”, a declarat Cătălin Moroșanu.
Medicul care l-a îngrijit pe sportiv i-a recomandat să nu mai participe la niciun joc în ziua respectivă. Cătălin Moroșanu va avea nevoie de o perioadă de recuperare și este posibil să stea pe bancă la următoarele jocuri.
„M-ați luat prin surprindere, nu mă așteptam, am presimțit treaba asta, în a doua parte a zilei de astăzi am avut o stare mai puțin bună. Sunt fericită pe o parte că mă duc acasă, la bine, dar sunt tristă, pentru că mi-aș fi dorit să merg mai departe, să continui această experiență. Ăsta a fost drumul meu în Survivor România.”
„Am învățat multe lucruri aici, știam că am răbdare, dar aici răbdarea a fost dusă la o limită extremă. Am învățat să ascult oamenii, să accept alte caractere, am învățat cât de puternică sunt. Am văzut că am îndurat lucruri pe care nu mi le imaginam că pot să le îndur și mi-am demonstrat că sunt o luptătoare”, a mărturisit Ana Porgras.