Bobiţă, „succesuri” pe toate planurile

De Unica.ro pe

…prietene dragi, azi port ceva galben, nu dintr-un acces frivol ori pentru că aş ignora trendurile, ci, pur şi simplu, fiindcă sunt invidioasă pe achiziţiile Elenei Băsescu, cea mai pozată fată a preşedintelui.
În ordinea preferinţelor mele, pe primul loc i-aş plasa cizmuliţele peste genunchi, vizibile datorită unei vizite nocturne comisă pe Radu Beller, această Mecca a figurilor bucureştene, unde e de bonton să-ţi faci apariţia într-un Bentley Continental de 200.000 de euro.
Pe locul doi ar fi scurta de blăniţă gri – revin mai jos asupra subiectului! În fine, pe ultima poziţie ar fi numitul Joe, cel cu care Bobiţă, cum i se spune mezinei, sper că mai e împreună şi la apariţia acestor rânduri. Bref, ca să conchid citând chiar din Elena, poţi să ai eşecuri, poţi să ai şi succesuri…

Divele politice apar încotoşmănate
…nici măcar totalul trofeelor strânse la vânătoarea de la Balc – chiar nu pot să înţeleg ce plăcere simt bărbaţii!… – nu poate rivaliza cu numărul animăluţelor sacrificate cândva pentru ca invitatele de la ziua lui Călin, cunoscut anterior şi ca prim-ministru, să poată veni încotoşmănate. Cred că au fost sute de vizoni, de mieluţi tibetani şi de şinşile care le-au îmbrăcat pe doamne, deşi, după cum am aflat dintr-un bine făcut fotoreportaj publicat de un ziar colorat, a fost loc şi de imitaţii…
Di mi quando…
… era un refren al bunicuţelor, de care mi-am amintit mai deunăzi, în timp ce mă luptam cu o dilemă a sezonului de reduceri (să-mi iau capă? cardigan? amândouă?). Aşadar, cea mai nou-venită în constelaţia divelor, fosta vedetă a „show-ului păcătos” (scuze, Dane!), pe scurt, cumnata lui Iri şi-a sărbătorit prinderea celui de-al douăzecilea trandafir în buchetul vieţii de huzur. Petrecerea a început în Cuando, un club despre care am mai scris, dar nu mă sfiesc s-o mai fac o dată. Fetelor, e ieftin, şi nu mă refer la consumaţie! În fine, pentru ca totul să fie ţipător, cum le şade bine fiţelor din lumea aşa-zis bună, party-ul s-a mutat în Bamboo, unde şampania a curs ca dintr-o fântână arteziană până spre şapte dimineaţa…
Balul de sâmbătă seara
Moni Columbeanu, fără de care bârfele nevinovate din această pagină şi-ar pierde iremediabil din savoare, a fost co-prezentatoare la Balul Operei din Cluj, doamna Columbeanu având onoarea de a prezenta evenimentul alături de inextricabilul Ricky Dandel. N-am avut onoarea să fiu invitată acolo – prin urmare, nici nu pot confirma dacă Moni şi-a adăpostit Vertu-ul în decolteu – aşa că mă văd nevoită să mă consolez cu participarea, luna viitoare, la Balul Johann Strauss de la Viena unde, e drept, nu ştiu dacă ajunge şi Monica, fiind, ah, atât de ocupată…

IRIS

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Câți bani câștigă Delia pe o oră de cântat

Câți bani câștigă Delia pe o oră de cântat