Andreea Bălan, primul interviu după despărțirea de George Burcea

De Unica.ro pe
Andreea Bălan a lansat astăzi o piesă nouă intitulată Inimă de fier și astfel a punctat 1 an de când Clara, mezina familiei, s-a născut, iar artista era să moară pe masa de operație. Totodată, cu această ocazie, Andreea Bălan a transmis și un mesaj emoționant pe conturile de socializare și 

a dat primul interviu despre despărțirea de George Burcea.

Andreea Bălan, în vârstă de 35 de ani, a făcut primele declarații oficiale despre despărțirea de George Burcea, tatăl celor două fetițe ale sale, Clara și Ella. Artista a declarat că nu se aștepta să rămână singură, dar că este puternică și încrezătoare că până la urmă se va reașeza în viața ei: „Eu am trăit într-un an cât alții în 10 (…) Nașterea Clarei, stopul cardiac, revenirea pe scenă, nuntă, concerte și apoi separarea. Este foarte greu să existe acest rollercoaster emoțional și nu e ușor de gestionat. Nu m-am imaginat niciodată în postura de mamă singură și nu mi-am dorit acest lucru”

„Nu avem ce face decât să mergem înainte cu speranța că într-o zi va fi mai bine. Fiecare experiență mai puțin plăcută din viața mea m-a întărit și m-a făcut mai puternică. Sunt suma lucrurilor trăite, doar că puterea mea nu poate fi acceptată și înțeleasă de oricine și intimidează”, – a mărturisit Andreea Bălan într-un interviul acordat pentru elle.ro.

Citește și – Tatăl lui George Burcea îi ține partea Andreei Bălan și recunoaște: „Ei aveau de mult probleme”

Vezi imagini cu Andreea Bălan și George Burcea în galeria foto de mai sus! 

Citește și – Motivul despărțirii dintre Andreea Bălan și George Burcea: „I-a spus că nu o iubește”

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro