Anamaria Prodan (49 de ani) și Laurențiu Reghecampf (46 de ani) s-au separat în vara anului trecut, după 13 ani de mariaj. În prezent, antrenorul Universitatea Craiova formează un cuplu cu o tânără care-l va face tată pentru a treia oară. Corina (30 de ani) va da naștere unui băiat în primăvara aceasta.
Laurențiu mai are doi fii, Luca Reghecampf (20 de ani), din primul mariaj cu Mariana Pfeiffer, și Laurențiu Reghecampf Junior (13 ani), alintat Bebe sau Bebeto, din mariajul cu Anamaria. Din prima căsnicie cu baschetbalistul Tiberiu Dumitrescu, Anamaria are două fiice, Rebecca (22 de ani) și Sarah (21 de ani) Dumitrescu.
„Sunt atât de fericită și liniștită, încât am uitat de toată perioada aceea urâtă din viața mea. Sunt fericită și împlinită. Știam că Dumnezeu va aduce lângă mine prieteni adevărați! Copiii sunt liniștiți! Am uitat totul, toți. Nu vrem să știm decât de drumul nostru frumos și lin, întotdeauna demn și drept. Așa mi-am crescut copiii toată viața. Sunt mândră că așa s-au format că oameni”, a spus Anamaria Prodan, pentru Click!.
„Nu ne vom uită înapoi niciodată! Pe Reghecampf îl vom ajuta mereu, iar când o să fie foarte jos o să-i întindem toți mâna să-l ridicăm! Numai atunci își va da seama ce a făcut din viața, familia și demnitatea lui! L-am iertat toți și ne rugăm pentru el mereu să-i fie bine”, a completat.
„E plină de ură, de răutate, de mojicie, vorbește foarte urât, face lucruri care o să-i dăuneze la un moment dat lui Bebe. Indiferent cum aș fi, sunt tată lui. Cum ar fi să vin să spun ce făcea Anamaria, pentru că știu și eu. Na, din 15 ani de zile știu multe lucruri. Dar cum să vorbesc eu vreodată despre Ana. Aș fi cel mai fericit om din lume (n.red.: dacă Anamaria ar forma un nou cuplu), probabil atunci se va potoli”, declara Laurențiu Reghecampf în februarie 2022, în podcastul „Acasă la Măruță”.
„Noi, cei de acasă, familia, nu am crezut nicio clipă că el va cădea. Asta este tipologia omului slab, a bărbatului slab, care a fost ținut pe linia de plutire de mine toată viața, de Anamaria Prodan, căci el așa m-a cunoscut, chiar dacă eram fostă Dumitrescu, după numele soțului”, a spus Anamaria Prodan ulterior, la „Acces Direct”.
Anamaria Prodan (49 de ani) și Laurențiu Reghecampf (46 de ani) s-au separat în vara anului trecut, după 13 ani de mariaj. În prezent, antrenorul Universitatea Craiova formează un cuplu cu o tânără care-l va face tată pentru a treia oară. Corina (30 de ani) va da naștere unui băiat în primăvara aceasta.