Alex Leonte și Manuela Lupașcu s-au despărțit. Anunțul făcut de fostul iubit al lui Theo Rose: „Separarea nu înseamnă sfârșit, ci început”

.

Alex Leonte și Manuela Lupașcu s-au despărțit, după doi ani de relație. Fostul iubit al lui Theo Rose a fost cel care a anunțat separarea în mediul online, precizând că a fost o „decizie matură” luată de comun acord.

Alex Leonte și Manuela Lupașcu s-au despărțit

Alex Leonte și Manuela Lupașcu s-au cunoscut la scurt timp după despărțirea tânărului de Theo Rose, iar relația lor a evoluat rapid.

„Ne-a prezentat o cunoștință comună. (…) La un moment dat mi-a cerut telefonul și eu, foarte natural, i l-am dat, dar nu înțeleg de ce. Și-a dat singur follow. Nu mai știu ce am făcut, trebuia să ajung cu mașina la service. Știu că a vorbit el, a aflat unde merg, a venit și a stat cu mine”, declara Manuela Lupașcu în urmă cu ceva timp, despre modul în care l-a cunoscut pe Alex.

Acum, Alex Leonte a anunțat pe rețelele sociale că relația lui cu Manuela s-a încheiat. Acesta a precizat că a fost o separare amiabilă, după ce au ajuns la concluzia că este mai bine să meargă pe drumuri diferite.

„Am ales să vă comunic faptul că relația mea cu Manuela a luat sfârșit. Astfel, ne dorim să evităm orice speculație și să nu lăsăm loc de interpretări. Această decizie nu este rezultatul unui conflict, ci al unei înțelegeri mature și asumate că drumurile noastre, deși s-au întâlnit frumos, merg acum în direcții diferite”, a declarat nepotul lui Nea Mărin.

Citește și: Theo Rose a vorbit deschis despre relația cu Alex Leonte: „Despărțirea a fost în beneficiul amândurora” / Video

Citește și: De ce Dan Alexa divorţează de soția lui. Avocatul fostului fotbalist, detalii din interior: „Imposibilitatea continuării din cauza unor împrejurări şi fapte”

Nepotul lui Nea Mărin păstrează amintirile cu Manuela

Alex Leonte a precizat că nu va oferi mai multe detalii cu privire la despărțirea de Manuela Lupașcu, subliniind faptul că, separarea reprezintă un nou început pentru el și fosta lui iubită.

„Uneori, separarea nu înseamnă sfârșit, ci început – un nou capitol pentru fiecare, în care evoluăm, învățăm și ne regăsim, individual. Credem că tărie că respectul reciproc presupune și capacitatea de a ne oferi spațiu, intimitate și liniștea necesară pentru a ne continua parcursul personal. Nu vom oferi alte detalii, tocmai pentru că prețuim ceea ce a fost și alegem să închidem acest capitol cu discreție și demnitate. Vă mulțumim pentru înțelegere”, a mai scris el.

Citește și: Dan Bordeianu, dezvăluiri despre divorțul de Teodora. Cum au reacționat fetițele cuplului când părinții lor s-au separat

Citește și: Adriana Bahmuțeanu i-a spus lui David Pușcaș că este un „adult problemă”: „M-am săturat de tot acest teatru pe care îl faci”. Cum a reacționat fiul adoptiv al Luminiței Anghel

Deși nu mai formează un cuplu cu Manuela Lupașcu, Alex Leonte a ales să păstreze fotografiile în care apare alături de aceasta, lucru care demonstrează că, întra-adevăr, relația lor s-a încheiat în termeni amiabili și au ales să păstreze amintirile frumoase.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Alex Leonte și Manuela Lupașcu

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton