Rona Hartner și Herve Camilleri s-au căsătorit pe 5 octombrie 2019, în Franța. Deși și-au anunțat despărțirea în urmă cu mai multe luni, artista și soțul ei nu au divorțat încă. Aceasta a explicat însă adevăratul motiv pentru care au decis să meargă pe drumuri separate.
Rona Hartner și Herve Camilleri s-au despărțit la un an și jumătate de la nuntă. Aceștia nu au divorțat oficial, însă actrița a vorbit în cadrul unui interviu pentru Antena Stars despre adevăratul motiv al separării lor.
„Va fi un divorț foarte frumos. (…) Ne-am dat seama că ceva între noi n-a mers, dar că suntem două persoane extraordinare și că nu vrem deloc să ne gândim că iubirea se poate transforma în ură. Credem foarte tare că iubirea se poate transforma într-o foarte bună prietenie, complicitate. (…) Sunt foarte împăcată cu decizia asta. Nu știm exact ce vom fi în viitorul apropiat, dar deocamdată suntem prieteni”, a spus Rona Hartner, potrivit cancan.ro.
„Dacă peste un an de zile se determină nulitatea în biserica catolică cu fosta nevastă și va fi cu adevărat liber sufletește, vedem ce se va mai întâmpla. (…) La catolici nu se face nulitatea căsătoriei decât după ani și ani de zile. Ăsta a fost cel mai mare conflict între noi. El, practic, cu sufletul era încă legat de fosta nevastă. De aceea și eu simt că trebuie să divorțăm ca să închidem o poartă a ceva ce n-a mers și acum, Dumnezeu cu mila o vedea”, a mai dezvăluit aceasta.
Rona Hartner a fost diagnosticată cu cancer de colon la începutul anului 2019, însă după o luptă cumplită cu boala, aceasta a reușit să o învingă. La 10 zile după ce a terminat tratamentul, artista s-a căsătorit cu Herve Camilleri.
„Dumnezeu a vrut să fiu salvată de la multe ori anul acesta, nu o dată. Mi-am dat seama că fără ajutorul lui Dumnezeu n-aș fi putut acum să mă căsătoresc, pe 5 octombrie. Da, la 10 zile după ce am terminat citostaticele, ne-am căsătorit. Și ne gândim chiar să avem și un copil, dacă vrea Dumnezeu. Am fost vindecată de foarte multe frici și angoase”, – povestea Rona Harter anul trecut.