Terapia cu lumină combate depresia

.
De multe ori depresia poate fi un diagnostic pus mult prea ușor, fără să se țină cont că poate tu treci printr-o perioadă de neîmplinire fie pe plan personal, fie pe cel profesional, stare care poate fi ameliorată fără medicamente luate în baza unui diagnostic atât de dur.

Unul dintre factorii care ne poate provoca o astfel de stare este, oricât ar părea de banal, lipsa luminii soarelui. Lipsa luminii, de altfel, este motivul pentru care milioane de oameni de pe glob suferă de așa-numita ”depresie de sezon”. Și asta pentru că zilele sunt mai scurte, se întunecă mai devreme și este mai frig. Într-un fel sau altul, cu toții suntem afectați de lipsa luminii în viața noastră, fie că realizăm sau nu.

Studiile arată că cea mai bună soluție în astfel de cazuri este terapia cu lumină, soluție care funcționează mai bine decât medicamentele speciale pentru tratarea depresiei.

Cercetarea a fost parte dintr-un experiment realizat pe o perioadă de 8 săptămâni, iar subiecții aveau vârste cuprinse între 19 și 60 de ani. Rezultatele tratamentului de 8 săptămâni au fost culese în intervalul 2009-2014. Așadar, a reieșit că tratamentul cu lumină a fost eficient în tratrea persoanelor cu depresie de sezon, fiind considerat, astfel, cel mai bun ”medicament.

Specialiștii care au realizat studiul au ajuns la concluzia că oamenii sunt deprimați pentru că trăiesc într-o societate nedreaptă în care sunt exploatați fără să obțină răsplata la care se așteaptă. Conform acestora, marea majoritate a persoanelor care sunt diagnosticate cu depresie sunt, de fapt, diagnosticate greșit de medici.

Cum funcționează fototerapia

Terapia cu lumină presupune expunerea la lumină sau la unde de lumină speciale, pe o perioadă specifică de timp, iar în unele cazuri a anumite ore din zi. Tratamentul este benefic nu doar pentru depresie, ci și pentru boli de piele, cum ar fi psoriazis, vitiligo, chiar vindecarea unor răni grave de piele.

Foto: 123rf.com

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton