O coafeză continuă să meargă la serviciu deși are aproape 100 de ani

De Oana Savin pe 28 septembrie 2018
O femeie în vârstă de aproape 100 de ani din Statele Unite continuă să meargă la serviciu, dar nu din necesitate, ci de plăcere. Callie Terrell este coafeză de mai bine de 70 de ani și nu duce lipsă de cliente.

Printre clientele ei fidele se numără și fiica sa, Inez.

Muncesc pentru că asta mi-a plăcut să fac toată viața. De când eram mică, mereu mi-a plăcut să mă joc cu părul surorilor mele”, a declarat Terrell, citată de ABC 13.

Femeia și-a luat atestatul de coafeză pe 30 ianurie 1945 și de atunci practică meseria pe care o iubește.

Timp de mai mulți ani a avut propriul salon, pe care a reușit să îl transforme într-o afacere înfloritoare.

În prezent, ea plătește chirie în salonul altcuiva, doar pentru că nu vrea să stea degeaba acasă.

Citește și: Isaac Newton a prezis sfârșitul lumii în 2060, cu „a doua venire a lui Iisus”

Îmi place să fiu înconjurată de oameni și să fac ceva interesant. Cei mai mulți bătrâni sunt plictisitori și caraghioși. Eu nu pot fi așa. Trebuie să trăiesc și să fac ceea ce mă face fericită”, a explicat Callie.

Femeia consideră că munca se află printre lucrurile care au ținut-o sănătoasă și în viață atât de mult.

Ea a mai afirmat că toți prietenii ei au decedat.

Oamenii de vârsta mea cu care eram prietenă? Nu mai e niciunul. Am fost într-un club de bridge. Sunt singura de acolo care mia trăiește”, a mai spus Callie.

Peste puțin timp, femeia va împlini 100 de ani și plănuiește ca în acea zi, 26 noiembrie, să se pensioneze.

Citește și: Un fotomodel răpit în Dubai, a sărit de la etajul șase pentru a scăpa

Însă nimeni nu se așteaptă ca ea să stea degeaba după ce se va pensiona.

Voi aștepta ca cineva să sune și să-mi spună: Callie, ești ocupată? Ei spun că fac asta și asta, așa că eu sar în mașină și plec. Doar vreau să fac lucruri”, a explicat Terrell.

Sursă foto: Captură video

De ce fiica lui Mark Zuckerberg crede că tatăl ei lucrează la o librărie

De ce fiica lui Mark Zuckerberg crede că tatăl ei lucrează la o librărie