Cum au fost reinventate rujurile

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Uneori, o operă reeditată e mai reuşită decât originalul. Dacă rujurile au avut până nu demult texturi grase, lipicioase, acum ele sunt incredibil de catifelate, hidratante şi foarte sexy.
Precum copiii cu creioanele colorate, femeile şi rujurile au fost mereu zărite împreună; istoria lor e lungă şi venerabilă, începând cu Cleopatra şi până la Gwen Stefani. E greu să-ţi imaginezi anumite femei – Marilyn Monroe, Coco Chanel, Paloma Picasso – fără acea pată de culoare aprinsă pe buze, în general, una dintre multele nuanţe de roşu, cu un puternic impact sexual.
Desmond Morris, în cartea sa „Bodywatching: A Field Guide to the Human Species” spune că buzele roşii au multă sexualitate, „de aceea, de sute de ani, femeile îşi pictează buzele cu roşu, pentru a deveni mai atrăgătoare”. Şi, după cum ştim, chiar şi Eva a extras suc de fructe roşii, în timp ce se plimba prin grădina Edenului, şi şi-a colorat buzele cu el, pentru a-l ţine pe Adam lângă ea.

Veşti bune

Dacă şi tu eşti genul de femeie care la auzul îndemnului „Poartă rujuri în culori curajoase că să ieşi din anonimat!” ridici din sprâncene la gândul unui strat de ceară lipit de dinţi, relaxează-te: noile formule au fost create să nu le simţi. „Ultimele versiuni de rujuri sunt opace, deloc  grase şi netezesc buzele. În plus, pigmenţii de culoare rămân pe buze ore în şir”, spune Carmen Dincă, make-up artistul Avon.
Însă, în momentul de faţă, culoarea este totul. Make-up artiştii preferă culorile îndrăzneţe, aprinse – gândeşte-te la grena strălucitor, fucsia, mandarină sau piersică.  Aşadar, uită de machiajul de cinci minute – lookul sezonului poate fi obţinut în cinci secunde.
Foto: Shutterstock

 

    
Vedete din Romania Vedete internationale