Cum îți protejezi tenul iarna

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Temperaturile scăzute din timpul iernii îți pot afecta tenul, așa că trebuie să acorzi o atenție deosebită în această perioadă. Dr. Oana Spânu, medic dermatolog, îți spune cum să ai un ten frumos în sezonul rece.

Temperaturile scăzute din timpul iernii pot deteriora pielea, provocând degerături ale zonelor expuse direct la frig – mâini, față și urechi, dar și ale degetelor de la picioare, dacă nu porți încălțămintea potrivită. Multe ore petrecute în frig pot duce la uscarea excesivă a pielii, apariția mâncărimilor și a fisurilor, înroșire și senzație de tensiune.

„Primele astfel de manifestări apar pe buze, în jurul gurii şi al ochilor, acolo unde pielea este mai subţire, secretă mai puţin sebum şi este mai intens utilizată în mimică. Dacă nu ne îngrijim adecvat, ne putem alege cu fisuri cu sângerare, suprainfecţii bacteriene cu stafilococ sau micotice şi astfel va trebui să ajungem de urgenţă la medic”, spune dr. Oana Spânu, medic dermatolog.

Cele mai afectate sunt tenurile normale, uscate și sensibile, care dezvoltă ușor reacții alergice sau iritații la anumite produse cosmetice. La fel de expuse sunt și persoanele cu dermatită atopică, ichtioză, hipotiroidie sau cei care fac urticarie la frig.

„Este complet greşit să ne spălăm excesiv (mai mult de 2 ori pe zi) tenul sau să folosim produse nepotrivite de curăţare a feţei (săpunuri, gomaj frecvent, loţiuni tonice astringente). Toate acestea nu fac altceva decât să degreseze pielea şi să ne provoace uscăciune şi înţepături.
Persoanele care au un ten gras şi acneic şi folosesc tratamente topice (creme, soluţii) sau medicamente (isotretinoin, de exemplu) împotriva acneei se confruntă şi ele cu astfel de manifestări, chiar până la fisurarea pielii”, completează dr. Oana Spânu.

Sursa foto: shutterstock.com.

Ultima modificare decembrie 27, 2014 12:50 pm

Page: 1 2

    
Vedete din Romania Vedete internationale