Trucuri: Cum poți face machiajul ochilor să reziste mai mult timp

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Primele ore de când te fardezi, machiajul arată destul de bine. Dar după o zi întreagă de stat la birou fardul și mascara probabil s-au scurs și nu mai arată deloc ca de dimineață. Vezi câteva trucuri care te pot ajuta.

Așteaptă după ce aplici fondul de ten

După ce te-ai dat cu crema hidratantă sau baza de machiaj, aplici fondul de ten, ca în mod obișnuit. Mai departe, nu trece direct la machiajul ochilor, ci așteaptă ca fondul de ten să intre în piele. Astfel, când aplici fardurile și mascara, acestea se așează mai bine și poți șterge urmele mai ușor în cazul în care faci vreo greșeală.

Pudrează-ți ochii

Ca produsele cosmetice să reziste cât mai mult timp pe piele, după ce ai terminat machiajul, pudrează ușor cu o pudră transparentă. Aceasta are rol de fixare a machiajului pentru mai mult timp. De asemenea, pudrează și zona de sub ochi.

Șterge cu un șervețel demachiant

Dacă ți s-a întins machiajul sau ai aplicat mai mult fard decât era nevoie, nu te apuca să ștergi cu degetele, pentru că îl vei întinde mai rău. În schimb, folosește un șervețel demachiant sau un bețișor de ureche înmuiat în lapte demachiant.

Ține o trusă de farduri la tine

Dacă după ziua de serviciu ai de mers la o întîlnire importantă, ia în geantă o trusă mică cu culorile principale ale machiajului. Astfel, poți să-l refaci în caz de nevoie.
Foto: Shutterstock

    
Vedete din Romania Vedete internationale