„Nu a fost nimic plăcut în experiența infectării cu noul Covid-19. Am încercat să rămân optimist pe toată durata tratamentului, dar am trecut prin tot felul de stări. De la teamă, nesiguranță, până la nerăbdarea de a ieși mai repede din spital“, declară Dan Cruceru, prezentator la Kanal D și blogger
Sunt multe lucruri care mă scot din zona de confort, pentru că sunt un om ca toți ceilalți. Mă dau eu super erou în fața copiilor mei, dar, evident, că am și eu obstacolele mele. Nu știu ceva punctual, dar, de exemplu, emisiunea Survivor m-a scos complet din zona mea de confort. De la prezentare de studio, am trecut direct în nisip, la 40 de grade, cu vânt, cu comentarii în regim de live, cu tot felul de provocări noi. Și poate tocmai asta mi-a plăcut cel mai mult. Că nu mi-a fost confortabil de la început și a trebuit să mă adaptez, să mă străduiesc să fiu mai bun în fiecare zi.
Avem emoții ca orice părinte, odată cu reînceperea școlii. E normal să ne temem pentru sănătatea copiilor, dar cumva trebuie să rămânem optimiști. Nu ne putem bloca în casă și spune stop la orice. Ne protejăm, îi protejăm, respectăm normele de siguranță, dar îi ducem la școală. Pentru că au nevoie de toate lucrurile bune pe care școala le aduce în viețile lor.
Un taticool se întreține cu o bere rece și un castron cu floricele. Toate astea consumate la un film bun pentru copii, evident, cu cei mici de-a dreapta și de-a stânga lui. Astfel se obține un “daddy belly” de invidiat, o trambulină ideală pentru copii. Lăsând gluma la o parte, sportul face parte din viața mea și am făcut și continuu să fac sport: fotbal sau sală. În Dominicană, ajunsesem chiar să am o formă de invidiat. Acum, cu copiii călare pe mine tot timpul, e mai complicat. În privința altor tratamente, sincer nu știu cu ce se mănâncă. Din când în când, mă mai rog de soață-mea să mă alinte cu o mască sau o cremă de față.
Eu și soția mea ne completăm foarte bine, fiecare are treburile lui, nu știu la ce ne concurăm. Poate doar ne duelăm pe telecomandă sau pe vreo prăjitură delicioasă. Acasă, în ultima vreme, gătește bunica! E genial de când s-a mutat la noi și ne ajută cu casa și copiii. În alte vremuri, găteam pe rând. Cristina mai mult salate și chestii naturale, eu mai pe grătare. Nevoia m-a învățat în timp să gătesc de toate. Că după le mâncam doar eu, e altă discuție.
Survivor Romania, primul sezon a fost unul de succes… Ce mă face să rezist departe de casă atâtea luni ? Provocarea imensă pe care o am în fiecare zi în timpul filmărilor. Atunci când faci ceva ce îți place enorm, toate greutățile pot fi depășite. Iar faptul că mă vedeam cu ai mei de câteva ori pe zi făcea ca distanța să pară mai mică.
Sunt tare bine acum, am tot ce-mi doresc. Spun asta pentru că, mai ales de la pandemie încoace, pun preț pe alte lucruri. Sănătoși să fim, căci cred că e chiar cel mai important lucru dintre toate. Avem tot ce ne trebuie.
„A fost un an complicat. Din punct de vedere al sănătății a fost dificil potrivit medicilor, deși eu am simțit că pot depăși toate obstacolele. Și, paradoxal, din punct de vedere profesional a fost foarte bun, cu o relansare în cariera tv și o afacere în creștere. Am crescut organic cu Taticool Shop, s-au văzut munca depusă în anii anteriori și seriozitatea acordată fiecărui client. Sunt mai atent la adevăratele lucruri scumpe din viețile noastre – experiențele cu cei dragi, îmbrățișările, cuvintele drăgăstoase. Și da, între timp, sunt și mai atent la a nu mai arunca banii pe fereastră pe tot felul de nimicuri“, povestește influencerul.
„Nu a fost nimic plăcut în experiența infectării cu noul Covid-19. Am încercat să rămân optimist pe toată durata tratamentului, dar am trecut prin tot felul de stări. De la teamă, nesiguranță, până la nerăbdarea de a ieși mai repede din spital“, declară Dan Cruceru, prezentator la Kanal D și blogger